Am o problemă cu reţinutul numelor, chiar mă străduiesc uneori să le reţin şi mai rău fac. Asta pentru că în loc de Diana reţin Dana, în loc de George reţin Gabi ş.a.m.d.
De multe ori mă trezesc în faţa unei situaţii penibile în care trebuie să mă adresez unei persoane cu care am făcut cunoştinţă şi am interacţionat de câteva ori, iar eu încă încep frazele cu “scuză-mă” sau clasicul “ăăăăă”… :)) Imaginaţi-vă ce greu mi-a fost cât am activat în vânzări să reţin atâtea nume şi să nu fac confuzii dramatice.
Acu’, nu vă grăbiţi să puneţi asta pe seama memoriei slabe sau a senilităţii pentru că nu este cazul. Adică sunt în stare să reţin ce scria pe tricoul persoanei cu care am interacţionat sau ce telefon avea. La naiba! Reţin până şi ticurile verbale sau faptul că îşi atinge nasul ori de câte ori nu este sigur pe ceea ce spune, dar totul până la afurisitul ăla de nume…
Am încercat tot felul de joculeţe, să fac mici rime cu numele lor (de tipul: Marcu, care-ţi trage-n cur cu arcu’), am încercat să le găsesc asemănări cu alte persoane pe care le cunosc şi au acelaşi nume… degeaba…
Treaba-i groasă şi trebuie tratată… dar nu ştiu cum… :)
1 comentariu Adaugă comentariu
Lecitina :)) doza dubla, chiar tripla