În caz de accident pe vreuna dintre cele trei autostrăzi din România, se formează, evident, un haos şi o coadă. În acel moment trebuie să intre în scenă unul sau mai mult echipaje de poliţie, salvare şi, eventual, pompieri.
Cu toţii au un rol foarte important în delicata situaţie. Nu pot să îmi dau seama, în momentul ăsta, care ar fi ordinea priorităţii, însă un lucru este clar: toţi trebuie să ajungă la timp la locul cu pricina, iar pentru asta există banda de urgenţă.
Totuşi, în România, există anumiţi şoferi civili care consideră că statul la coadă, într-o asemenea situaţie, pur şi simplu, nu este de ei. Iar banda de urgenţă este soluţia ideală pentru a-şi demonstra superioritatea şi nerăbdarea.
Ieri, pe autostrada Bucureşti-Piteşti, a avut loc un accident pe la kilometrul 24 şi s-a format o coadă. În acel moment au început să apară nerăbdătorii, care ţâşneau fără nicio problemă pe banda de urgenţă. În timp ce în spatele lor urlau sirenele maşinilor de poliţie care se grăbeau să ajungă la locul accidentului.
Poliţiştii au avut nevoie de aproape 5 minute ca să dea maşinile la o parte de pe banda de urgenţă şi să ajungă la locul accidentului. Timp extrem de preţios, dacă accidentul era mai serios.. iar dacă în locul maşinii de poliţie era o ambulanţă care trebuia să ajungă la persoanele accidentate.
Într-adevăr, în România nu avem cine ştie ce autostrăzi, tocmai de asta şoferii români nu au “cultura autostrăzilor” (adică merg cu 90 km/h pe banda a doua), dar asta nu scuză, sub nicio formă, nesimţirea şi tupeul de care dau dovadă anumiţi posesori de permis de conducere.
3 comentarii Adaugă comentariu
Pe viata, le-as lua permisul la oamenii astia care incurc treasba echipelor de interventie, va zic sincer. Deja m-am saturat sa aud ca din cauza soferilor pot muri persoane. Nu stiu ce s-a intamplat ieri pe autostrada dar daca persoana a fost la un pas de moarte atunci nu trebuia sa ajunga cat mai repede echipajele de salvare? Ce se intampla in momentul in care din cauza nerabdatorilor de moare?
Știu… Perfect de acord!
Eu innebunesc de-a dreptul cand ii vad, nici asa nu stau bine cu capul, dar cand trece fiul lui Levier sau asfalt sau [insert nume de cocalar sau cioara] cu un bmw sau mercedes crezandu-se buricul pamantului, eh pai atunci imi bine sa ii fac pana la toate rotile, pe cuvant…
De-acord cu Dli, o masura ce chiar nu mi s-ar parea exagerata :)