Despre copiii fumători

Io-s nefumător convins şi un militant împotriva fumatului. De câte ori văd cate un amic care se apucă de fumat încerc să în conving să se lase cât încă fumatul este la stadiul de “cool-testing”. Poate că fac asta ca să mă dau rotund că sunt diferit pentru că nu fumez, poate că fac asta pentru binele financiar al potenţialului nefumător, poate că fac asta pentru sănătatea mea şi încerc să evit situaţia în care individul respectiv îmi fumează în nas… nici eu nu ştiu..

Mai nou, multe persoane dragi mie au căzut în vrăjeala tutunului.. Pe unde le vezi, că e bar – că e club, în toiul discuţiei îşi scot pacheţelul de ţigări subţirele metolate şi încep să le plimbe pe sub nas. Mă rog, e treaba lor.. Nu am de gând să fac pe dictatorul în relaţia cu prietenii mei pentru că ei au alte convingeri/ plăceri/ vicii, însă aştept cu nerăbdare interzicerea fumatului în baruri/ cluburi/ cafenele/ restaurante etc.

Printre persoanele dragi mie care s-au apucat de fumat sunt şi nepoatele mele, două “coţofene” de clasa a noua, respectiv, a zecea, care încă sunt la stadiul penibil de a fuma pe ascuns. Nu trece săptămână să nu-mi povestească fratele meu câte o fază penală în care le prinde în fapt pe proaspetele fumătoare. Ce mi se pare interesant este faptul că fratele meu (tatăl uneia dintre fete) i-a spus “copchilei” lui că nu are rost să se ascundă de el şi să-l mintă că ea nu fumează, pentru că nu este un ipocrit fumător cu pretenţii de tată model. Chiar a invitat-o să fumeze de faţă cu el.. O situaţie extrem de dubioasă, aş zice.

Acu’.. e greu să îmi dau seama dacă procedează bine sau nu. Este un subiect al naibii de greu şi delicat. Pe de-o parte, tatăl vreau să fie corect cu copilul lui, faţă de care nu s-a ferit să fumeze vreodată, şi îi recomandă acestuia să facă acelaşi lucru. Pe de altă parte, copilul ştie undeva în subconştientul lui că ceea ce face nu este bine şi că nu poate face ceea ce nu este bine de faţă cu parintele lui, continuând să fumeze pe ascuns..

E greu să fii părinte în ziua de azi.. Pe vremuri eram mentalităţi limitate: prindeai copilul cu pipa-n gură.. îl băteai de dracii îl lua. Astăzi trebuie să fii “open minded”, să vorbeşti de la egal cu copilul, să realizezi că dacă tu fumezi de faţă cu copilul.. nu poţi sa ai pretenţia ca el să nu facă acelaşi lucru. Şi chiar dacă tu eşti nefumător iar odrasla ta a deprins aceste apucături, sigur se va găsi vreun psiholog care să te scoată tot pe tine vinovat: că în copilărie l-ai lăsat noaptea la televizor, că nu l-ai dat la un liceu bun, că prima lui pijama a fost albastră etc.

Până la urmă ţine de ce vrea fiecare de la viaţă şi de plăcerile pe care şi le oferă. Eu sper doar ca până la momentul zero, când mâinile copilului meu vor mirosi a tutun, să ştiu cum să procedez. Până atunci poate mă ajutaţi voi cu un pont/ părere/ ceva.

sursă foto