Când venea mama la școală

Din vorbă-n vorbă cu Dragoș, mi-am adus aminte de vremurile în care îmi tremurau chiloții atunci când venea mama la școală.

Probabil v-am mai spus sau v-ați dat voi seama, nu am fost un elev eminent. Eram doar un elev mediu ce avea din când în când sclipiri. Toți profesorii foloseau clasica expresie “brânză bună în burduf de câine” atunci când vorbeau despre mine.

Eram elevul ăla care se trezea vorbind în timpul orei și făcea clasa întreagă să râdă, ăla care astăzi fura un zece iar mâine primea un patru pentru că nu și-a făcut tema, ăla care s-a apucat de chiulit, de la ore, încă din clasa a IV-a ca să fumeze după centrală cu bunul lui prieten de pe atunci, care acum este gropar (și nu vorbesc de Groparu.ro). Exact, o bombă de copil..

Săraca mama, ce lovituri sănătoase primea atunci când venea la școală, vedea catalogul, și auzea poveștile profesorilor despre animăluțul ei..  În zilele respective eram anunțat de dimineață, pe un ton grav, “vezi, drace, că astăzi vin la școală!”. Zile care mi se păreau interminabile. Încă de la prima oră eram că ochii pe ușa clasei și, ori de câte ori se deschidea, simțeam cum tavanul urmează să cadă pe mine. Fiorul ăla.. Gaura aia în stomac… Tremuratul picioarelor… Doamne, ce vremuri!

Nu o să uit niciodată singura palmă pe care mi-a dat-o, pe bună dreptate, de față cu colegi:

Eram prin clasa a VI-a și aveam un profesor care la orice gălăgie, pe care o faceai, te dădea afară din clasă! Iar eu eram clientul lui fidel. Atât de fidel încât diriga m-a luat la ochi și a sunat-o pe mama să vină la școală. Iar mama a venit, fără să știu, fix într-o zi în care eram proaspăt dat afară și așteptam cuminte pe hol sfârșitul orei. Greu o să uit sunetul tocurilor ei pe holul școlii și privirea ucigătoare care m-a fixat de cum m-a văzut stând ca bivolul la ușa clasei…

Ghinonul meu a fost că fix în momentul ăla a sunat clopoțelul iar colegii mei ieșeau pe ușă.. în spatele profesorului.  Profesorul s-a uitat la mama și, după “Dumneavoastră sunteți doamna Ionescu?”, i-a povestit de ce m-a dat afară din clasă și prostiile pe care le-am făcut de-a lungul timpului. Urmarea: Palma venită parcă de nicăieri, din partea mamei, m-a speriat mai mult decât m-a durut. În momentul ăla, s-a lăsat liniștea pe culoarul deja plin ochi “de ochi de colegi”. Se mai auzeau și câteva chicote în ecoul provocat de pereții reci ai școlii. M-am simțit atât de umilit.. dar parcă și fericit pentru că am scăpat ușor.

Am făcut multe boacăne.. am spart geamuri, i-am dat unui coleg cu un ghiveci în cap, m-am bătut de multe ori, am avut și o corigență trimestrială (la franceză), dar într-un final am luat examenul de capacitate (după multe meditații la română) și am ajuns la liceu, unde am avut parte de cea mai tare distracție ever. Dar despre asta.. poate într-o postare viitoare.