Am avut ocazia să merg la petrecerea de inaugurare a restaurantului Odeon, locul în care aristocrația de altă dată a Bucureștiului bate la porțile prezentului cu nobila dorință de a renaște.
Este genul de restaurant în care s-a invesitit mai întâi în idee și apoi în fizic. Totul se învârte în jurul artei și a oamenilor care au modelat trecutul în forma pe care o cunoaștem. Odeon are cinci saloane, toate numite după oameni care au însemnat ceva în cultura românească și omenească: Brâncoveanu, Cantemir, Mozart, Amadeus şi Da Vinci (da, Mozart are parte de două saloane: Amadeus și Mozart). Cât despre bucătărie, pot spune doar că “au transferat” un chef de 5 stele direct de la Athenee Palace Hilton.
Evenimentul de inaugurare a venit ca o coroană peste munca depusă până în acel moment. Tot ce mi-a fost dat să văd jongla între eleganță și rafinament. De la bucatele de pe masă, la spectacolul Alexandrinei. De la concertul de harpă, la invitații de seamă – toți îmbrăcați la patru ace – foști miniștri, oameni de televiziune.
Conducerea Oden a avut o atât de mare încredere în serviciile restaurantului încât au trimis o invitație Casei Regale. Chiar dacă invitația a fost diplomat refuzată, printr-o scrisoare deschisă, inițiativa spune multe despre așteptările pe care trebuie să le aveți de la acest restaurant.
Pe mine m-a impresionat, după cum ați observat și din articol, și probabil m-am grăbit să laud un local doar după petrecerea de inaugurare. Evident, altfel arată totul într-o zi normală. Probabil o să mai vizitez locația cu pricina și voi reveni cu un articol.
Dacă vrei să fii la curent cu articolele care-mi ies din minte și mână, apasă aici.
2 comentarii Adaugă comentariu
Ar trebui să publici acest articol şi pe saptepiscoturi.ro
:))) ăsta-i un articol de lux ca-n Benelux. Saptepiscoturi.ro e pentru #saraci :))