Când Gheorghe Assan și Ioan Martinovici sărbătoreau, în 1853, cu vin la carafă de lut, deschiderea primei mori cu aburi din România, niciunului dintre ei nu îi trecea prin cap că proaspetele cărămizi lipite se vor îmbrățișa atât de puternic încât vor face față unui tsunami de secol și jumătate, condimentat cu războaie mondiale, cutremure, interese avare și, mai ales, cu înțepăturile otrăvitoare ale nepăsării.
Ei, cel mai probabil, doar aveau în minte să facă o mică revoluție industrială și câțiva gologani din asta. Și au cam reușit.
Moara lui Assan a fost ridicată cu doi ani înaintea primei fabrici de cărămidă a Bucureștiului. Era impunătoare în peisajul Capitalei, iar bucureștenii acelor vremuri o porecleau “Vaporul lui Assan” sau “Moara de foc”. Ajunsese atât de productivă încât, în 1894, când frâiele morii erau deja în mâinile celor doi fii ai lui Assan, moara măcina șapte vagoane într-o singură zi.
Dar vremurile acelea au apus. Imediat după revoluție, când gurile flămânde ale băieților deștepți au început să se înfrupte din trupul proaspăt dezgolit al patriei, moara a devenit ținta hoților mărunți. Fierul forjat care mângâia geamurile clădirii, plumbul și zincul care decorau turnurile, plăcile de indentificare ale monumentului, toate au fost furate. Arhivele, mobilierul și utilajele au fost “rătăcite” într-o tăcere avară. În mai puțin de douăzeci de ani, “Moara de Foc” a fost transformată într-o ruină care, ironic, ia foc în fiecare an.
La începutul anului, probabil sătulă de micii omuleți care, seară de seară, îi slăbesc rezistența voit, “Moara de Foc” parcă și-a prăbușit intenționat acoperișul. Lăsându-și sufletul pradă cerului. Ca un om care își deschide toracele și își scoate inima la lumina Soarelui, pură sau reflectată de Lună.
Moara s-a săturat, a rezistat prea mult.. și ar mai rezista dacă ar fi să se pună la mintea celor care îi vor pământul de sub rezistență. Vrea să capete viață ca să moară și să ducă în “visul lui Assan”, ca să îl completeze. Assan a murit în 1866, la treisprezece ani de la nașterea morii, iar pe crucea lui, din cimitirul Bellu, scrie, conform dorinței testamentare, “Fondatorul primei mașini cu abur în industria română(1853)”.
Ei bine, prima mașină cu abur din industria română urmează să părăsească ce a mai rămas din respectiva industrie. Urmează să treacă granițele acestei lumi, scârbită de cei care aveau în fișa postului responsabilitatea de o veghea și de a-i schimba uleiul.
[nggallery id=67]
sursă foto: Feeder.ro
sursă informații: Istoria-Romanilor.com
P.S. Citește și articolul despre Crematoriul Cenușa, care se află, aproximativ, în aceeași situație.
Dacă vrei să fii la curent cu articolele care-mi ies din mână, apasă aici.
5 comentarii Adaugă comentariu
Și pentru asta tot Boc, Băsescu și portocalii sunt de vină ? Las’ că le dreg ei pe toate usl-inoșii ………
e totusi explicabil . suntem un popor din bucati adunati laolalta impotriva naturii, cu o mana de individualitati contrastante cu restul masei dominati de smecheri si nesimtiti, cu scoli si facultati SRL. Auzeam in campanie tot felul de Nicusori si Prigonei cu mustati “pe oala” specific fostelor colonii britanice din Asia cu argumente induiosatoare care chiar te ademeneau la vot. Nu l-am vazut pe niciunul legandu-se de zidurile batranului oras. Numai palavre…….
e totusi explicabil . suntem un popor din bucati adunati laolalta impotriva naturii, cu o mana de individualitati contrastante cu restul masei dominati de smecheri si nesimtiti, cu scoli si facultati SRL. Auzeam in campanie tot felul de Nicusori si Prigonei cu mustati “pe oala” specific fostelor colonii britanice din Asia cu argumente induiosatoare care chiar te ademeneau la vot. Nu l-am vazut pe niciunul legandu-se de zidurile batranului oras. Numai palavre…….