Închide

Ce vrei să cauți?

Dristor Kebap, #cudetoate din 1999

Nu-i shaormărie mai cunoscută în București, cum nu-i fan mai mare Dristor Kebap decât Oana Roman. E lăsat de la Dumnezeu că orice bucureștean care se respectă și vorbește despre shaorma, aduce în discuție celebra shaormă dristoriană. Asta și după ce Geninul din Floreasca și-a stricat rău de tot produsul.

 

Cu toate că în momentul de față există șase shaormării Dristor Kebap, doar una se află propriu-zis la Dristor, cea de la care a pornit legenda, restul aflându-se în locații cheie ale Bucureștiului: vizavi de fostul restaurant Budapesta (la intersecția Bulevardului Dimitrie Cantemir cu bulevarul Mărășești), în Colentina (întersecția Colentina cu Teiul Doamnei), în Centrul Vechi (la “barieră”, strada Franceză) și în mall-urile Sun Plaza și Plaza România.

 

Ce mi se pare fascinant când vine vorba de acest brand puternic al Capitalei este mândria cu care are amplasat sub logo acel “din 1999”. Un an care chiar dacă ne provoacă râsete, pentru că avem senzația că este la o aruncătură de băț temporal de prezent, de fapt, este în mileniul trecut. 1999 este un an în care a explodat fenomenul shaorma în București. Este anul în care au avut loc a cincea și a șasea mineriadă, este anul în care ne-a vizitat Papa Paul Ioan a II-lea. Este anul în care NATO a început bombardarea Iugoslaviei.

 

Un an cu o încărcătură istorică atât de puternică aflat la o distanță de treisprezece ani de prezentul în care scriu acest articol. Dristor Kebap le-a văzut pe toate și tocmai din acest motiv poate face, cu adevărat, o shaorma cu de toate. Nu o dată am intrat în acest templu al caloriilor și am rămas fără grai la vederea rapidității cu care se mișcă angajații. Tot ce se întâmplă acolo este ca într-un stup de albine. Unul îți ia bonul, altul te întreabă cu ce o vrei și cum o vrei, încă unul îți pune limonada (una dintre cele mai bune limonade din București), totul se mișcă într-o armonie rapidă cum doar la motoarele nemțești mai vezi.

 

Impulsul de la care a pornit acest articol este sandvișul cu pui pe care l-am mâncat zilele trecute în proaspătul Dristor Kebap dschis la mine în cartier (Colentina). Cum stăteam eu pe terasa cu scaune din piele, cu sandvișul și limonada-n față, mi-am dat seama că shaormăria cu pricina este unul dintre business-urile românești de succes care merită să primească o doză gratuită de reclamă pe blogul meu. De fiecare dată când am apelat la serviciile acestui lanț de shaormării, întotdeauna am plecat mulțumit și cu burta plină.

 

Articol sponsorizat de caloriile adunate în tot acest timp de când sunt un fin consumator de shaorma #cudetoate.

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

5 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Ieri mi-a picat pe jos fix ardeiu’ iute. Imi venea sa plang

  2. de la Maverick – Drumul Taberei ai mancat? :)

    • #4 Comentariu nou

      Cătălin, am mâncat o singură dată și mi-a plăcut. Din păcate e cam departe de Colentina. :))

Adaugă comentariu