De când am văzut primele poze cu noua Clasă A de la Mercedes-Benz, am apreciat reinventarea și schimbarea la față a unei mașini care, mie personal, până în acel moment, nu îmi transmitea nicio emoție. Asta chiar în ciuda milioanelor de unități vândute și a succesului pe care l-a avut încă de la prima generație lansată în 1997.
Dar momentul acela în care i-am văzut noua wow-față a fost ca o firavă dragoste la prima vedere, și asta pentru că noul Mercedes-Benz A-Class arată într-un mare fel.
Norocul meu a făcut ca zilele trecute, în cadrul RoadShow-ului de lansare, să am ocazia de a-l lua cu mine la o scurtă plimbare prin Bucureștiul orei 12 și să îi simt, la pedală, agilitatea și pofta de viață cu care este înzestrat.
Am avut pe mână un Mercedes -Benz A-Class, versiunea A200 CDI – motor de 1.8 litri, ~140 cai (frumoși) putere, pe care l-am alergat puțin pe banda a treia a DN1 și puțin mai mult pe straduțele semi-aglomerate ale Bucureștilor Noi.
Că este puternic și că atrage priviri, vă puteți da și voi seama. Că nu ai nicio grijă că te va lăsa la greu într-o depășire, se subînțelege. Iar faptul că siguranța este desăvârșită la volanul unei astfel de mașini, este garantat de emblema Mercedes-Benz, care atârnă greu și frumos pe botul, spatele, volanul și cheia mașinii. Ca noutate, noul A-Class vine cu un consum mai mic ( 4.6l la 100 km) și cu emisii de CO2 mai mici decât la modelele precedente (110 g de CO2/km, față de 149 g de CO2/km).
Constatările pe care am apucat să le fac în intervalul scurt în care am avut mașina pe mână sunt mai mult în zona de cum m-am simțit la volanul ei. Și aici mă refer la o parte dintre funcționalitățile mașinii și la vizibilitatea foarte bună pe care o ai datorită geamurilor mari din dotarea A-Class-ului.
Mă simt puțin ciudat să încep să laud detaliile de la interior, când mai toată lumea știe că Mercedes-Benz stă extrem de bine la acest capitol, dar totuși o fac. De cum te așezi în scaunul șoferului, parcă totul se mulează pe tine, cu bun gust, ca la croitor. Singurul lucru care m-a făcut să mă simt ciudat, a fost schimbătorul de viteze, care îmi dădea senzația că rămân cu el în mână datorită jocului pe care îl avea, pe verticală, din cauza faptului că trebuie să ridici de el cu totul (neexistând un butonaș pe el) atunci când vrei să bagi în marșarier. Dar m-am obișnuit repede cu el. Până la urmă nu “mesteci cu el în mămăligă”, ca la Logan.
Trebuie să remarc display-ul computerului de bord, care îți dă senzația că este pus acolo ca o extensie, ca un sistem de navigație, când, de fapt, el este parte încorporată în bordul mașinii. Senzația esete plăcută, dar sper să nu atragă prea mult privirile “căutătorilor de comori în mașinile altora”.
Toate butoanele sunt la îndemână, de la reglaj oglinzi, până la reglajul scaunului, nu trebuie să cauți nimic pe sub scaun (ceea ce eu am făcut în primă fază, ca românu’). Nu îți ia mai mult de 5 minute ca să îți dai seama ce face fiecare buton sau cum să navighezi în meniul calculatorului de bord.
M-am bucurat să reîntâlnesc avertizorul de depășire, care la Mercedes-Benz A-Class îți sare imediat în ochi atunci când te uiți în oglinzile laterale.
Dacă vorbim despre preț, Mercedes-Benz Clasa A pornește de la 19 900 euro (fără TVA) pentru modelul A 180 BlueEFFICIENCY. Mult? Puțin? Rămâne să decideți voi asta după un test drive. Mie mi se pare ok la preț. Până la urma urmei este un Mercedes-Benz.
12 comentarii Adaugă comentariu
Ce-ai spune daca pe A-ul nemtilor va aparea un motor de 1.0 sau chiar de 0.9 romanesc 100%?
Probiu, aș rămâne mut de uimire, dar m-aș simți onorat și mândru să-l testez. :D
Arată foarte bine noul model :)
oho! :D
Nu imi plac bmw-urile si mercedes- urile ,daca ai vorbi despre alte marci precum audi ar fi mai mult decat super!
P.s imi place mult haderul tau, mi se pare mai mult decat dragut.
Oana, în primul rând trebuie să îți mulțumesc pentru remarca despre header, ești singura persoană (în afară de mine) căreia îi place! :))) Cât despre bmw-uri și mercedes-uri, ai ceva cu mașinile sau cu oamenii care le conduc? :)
Buna. Pe site-ul Autovit.ro am inceput o noua serie de articole “Retrospectiva blogosferei despre auto”. Am ales si acest post pentru a-l mentiona. Multumim :) http://blog.autovit.ro/2018/09/retrospectiva-blogosferei-auto-ep-4/
Mulțumesc și eu, Sabina! :)
Scuze. Linkul spre articol era gresit :) Multumim! http://blog.autovit.ro/2018/10/retrospectiva-blogosferei-auto-ep-4/
Eu zic ca s-au reinventat chiar foarte bine. Imi place masina asta la nebunie.