Nu sunt tocmai un fan Dan Puric, asta pentru că, în general, mă înspăimântă oamenii fanatici, fanatismul lui fiind credința. Dar, chiar și așa, inteligența acestui om și cuvintele ce se trag din ea mă fac să îl respect.
Un mare UPDATE: Textul de pe BistrițaOnline.ro este copy-ponta-paste-uit de pe blogul lui Brad Florescu și atribuit total aiurea lui Dan Puric (pentru care am același sentiment de respect). Așadar:
Brad Florescu a scris, prin 2010, un text extraordinar. Un text de o duritate tăioasă, a cărei lamă este însăși realitatea în care trăim. Brad Florescu trage trei semnale de alarmă cu care sunt destul de mult de acord. Noi, românii, ne pierdem respectul față de bătrâni, pământul și credința, totul ducând spre pierderea identității și a rostului.
Vă inviti să citiți textul (AICI) și, dacă mai aveți energie, să reveniți aici pentru continuarea articolului meu.
Bătrânii
Într-adevăr, bătrânii au ajuns să însemne pentru noi doar niște clepsidre rămase cu puțin nisip de scurs, care stau într-un colț și ne judecă mișcările haotico-tinerești, pe care ni le permitem când partea de sus a clepsidrei este plină cu nisip. Suntem de părere că sunt depășiți de timpuri și de tehnologie, iar volumul de informație pe care noi ne-am obișnuit să îl asimilăm în fiecare zi, cu ajutorul internetului, lor le-ar crăpa mintea. Asta pentru că vin dintr-un sistem care i-a obișnuit cu un flux aproape inexistent de informații. Răspund simplu și misterios la întrebări complexe, când noi n-avem timp de mistere și vrem răspunsul întreg trântit pe masă, ca un status de Facebook.
(Încerc să am răbdare și să stau cât de pot de mult de vorbă cu mama. Vreau să găsesc timpul și răbdarea să o învăț și eu, la rândul meu, lucruri pe ea. Îmi este dor de bunica din partea ei, care m-a crescut și a avut grijă de mine. Și îi prețuiesc și astăzi vorbele simple pe care mi le repeta mereu: “N-o mai supăra pe mă-ta!”..)
Pământul
Singurul rost pe care i-l mai vedem este fie o vânzare-cumpărare care să ne aducă un BMW, un apartament central și bani pentru weekend-uri prelungite la mare, fie un teren bine betonat pe care ne trântim o casă cu etaj, o piscină și-un garaj. Pământul înseamnă pantofi prăfuiți, unghii negre și sudoare. Tânărul anului 2012 visează la marmură, pantofi strălucitori, guler alb și unghii fără pielițe.
(Îmi dau seama că e păcat să nu mai văd cum crește o roșie udată cu mâna mea încă de când era îngrădită într-un fund de sticlă de plastic, dar simt că pierd atât de multe lucruri în minutele alea încât prefer să mănânc roșiile alea din comerț, verzi pe interior, care se transformă peste noapte. Știu, e grav! Vreau ca la 40 de ani să am o curte în care să îmi plantez propriile zarzavaturi. Sper să îmi găsesc un echilibru și să reușesc să mă organizez ca să le pot face pe toate. Lecția predată de Brad Florescu cu programul thailandez “Sufficiency Economy” este extrem de bună)
Credința
Doar când ne ajunge cuțitul în măduva osului, mai aruncăm un ochi spre cer și ne gândim că trebuie să fie cineva acolo care să ne scoată din belea. Mersul la Biserică nu mai este interesant nici pentru agățat măcar. Lumina care învelea înainte credința și-a pierdut din intensitate în fața glamourului. Mall-urile și reclamele de pe magazinul Unirea vor străluci întotdeauna mai puternic decât lumina pe care o cară acasă credincioșii de Paște. Ne umplem de ură când vedem că se mai construiește o Biserică și le râdem în nas celor care încă mai cred că dacă pupă moaștele unui om considerat Sfânt, li se va întâmpla o minune.
(E drept că B.O.R. exagerează cu Catedrala Neamului și înalți prea sfinți părinți plimbați cu Mercedes, dar nu sunt de acord cu ura față de Dumnezeu și ateismul pronunțat care curge în news feed-uri în ultima vreme. Chiar voiam să scriu un articol acum ceva timp, articol intitulat “Suntem mai deștepți decât Ștefan cel Mare?”, care a construit 44 de mânăstiri (conform scriiturilor lui Grigore Ureche). Nu cred că pot spune despre mine că sunt un om credincios, dar nici nu intru în tabăra celor care generalizează și confundă adevărații preoți care poartă un har divin, cu cei care conduc Maserati și care nu ar face o slujbă de înmormântare dacă nu primesc bani)
Da, le zice bine Brad, suntem într-o situație delicată. Și am senzația că mai toate popoarele de pe planeta asta se află în situații asemănătoare. Criza prin care am trecut nu ne-a trezit, ne-a înrăit! Nu cred că sfârșitul este aproape, dar am senzația că ani de chin, frustrare și întuneric ne așteaptă.
