Închide

Ce vrei să cauți?

Martorul cheie în procesul nașilor de la CFR

  Nu mă dau rotund, dar informația asta este în exclusivitate pe Mariciu.ro. Niciun ziar sau om de presă nu a pus mâna pe ea până acum și sper că, după ce o vor copia de la mine, vor da și sursa.

 Am tot stat zilele astea și am încercat să îmi dau seama de unde a pornit toată “cruciada” asta împotriva controlorilor CFR. Toată lumea știa că “se poate merge cu nașul”. De zeci de ani de zile este o tradiție la români ca de 1 mai să mergi cu nașul la mare. Și totuși polițiștii de la transporturilor s-au trezit să facă arestările astea în lanț.

Ceva i-a urnit din loc în această anchetă. Ceva chiar i-a constrâns să facă acest lucru. Tuturor le convenea să asiste tacit la moartea și apoi reînvirea prin privatizare a CFR-ului. Și totuși ce s-a întâmplat?

Vă spun eu ce s-a întâmplat!

În data de 1 mai 2012 a apărut pe internet piesa lui Connect-R “Vara nu dorm”. Piesă care avut doar pe YouTube câteva zeci de milioane de vizualizări, iar pe radio a fost rulată atât de mult încât, uneori, radiourile o dădeau pe repeat și nimeni nu își dădea seama.

Ei bine, în această piesă, piesa verii 2012, Connect-R acuză direct corupția la nivelul nașilor din CFR, cu versul Îl văd pe Nașu, pun pariu că se combină! Domnu’ controlor, ia de-aici de-o savarină”, mai exact la minutul 1:17.

Astfel, fără să știe, Connect-R a ajuns pionul principal în lupta cu “savarinele” din CFR, iar “Vara nu dorm” este piesa centrală în jurul căreia va fi construit procesul de eliminare a corupției din trenurile care aleargă cu întârziere pe căile ferate din România.

sursă foto

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare, adică share-uit în draci.

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. :))) Ce-am intrat eu sa citesc exclusivitatea :)))

  2. #3 Comentariu nou

    Ciudata turnura iau lucrurile cateodata…

Adaugă comentariu