De ce m-am distanțat de fotbalul românesc

În urmă cu vreo cinci ani de zile eram microbist fanatic. Aveam un adevărat ritual înaintea fiecărui meci al Stelei, faze d-alea cu pupat fularul pe trezire și plâns în genunchi la meciul cu Middlesbrough. Eram tânăr și crud la minte. Între timp, am crescut, mi-am dat seama de mizeria din fotbalul românesc și am realizat că nu am niciun beneficiu dacă viața mea orbitează în jurul echipei de fotbal Steaua București.

Am început să prefer aproape orice activitate în locul mersului la stadion. Mai prindeam meciurile Stelei doar dacă era vreunul important sau dacă mă regăseam în fața televizorului fix atunci când juca. Dar m-am uitat cu fruntea încruntată la tot procesul prin care Becali a stors până la ultima picătură din popularitatea Stelei, creând propria baltă în care se scaldă meci după meci pe la posturile de televiziune, scârbind o întreagă armată de suporteri.

Steaua București va avea mereu un loc special în inima mea, în mintea mea. M-am născut într-o familie de steliști, am avut zeci de tricouri pe care scriam cu carioca pe spate “Lăcătuș – 7”. Mama zicea că le stricam, eu ziceam că le îmbunătățeam. Încă sunt de aceeași părere.

Anul acesta m-am bucurat să văd că Steaua a înflorit. A avut un sezon cu adevărat fantastic, încununat cu victoria în fața deținătoarei Champions League și cu câștigarea campionatului. Dacă Marian Ionescu de acum 6 ani vedea rezultatele astea, probabil își tatua pe scalp tabela cu scorul final din meciul cu Chelsea de pe Național Arena. Mă rog, exagerez puțin de dragul artei.

Aseară, în schimb, Steaua mi-a dat o palmă prietenească pe spate.. și mi-a zis: “Mariane, ai făcut bine că te-ai distanțat de mine! Am un stil special de a-mi bate joc de cei care mă iubesc. Am un stil fantastic de a da cu mucii în fasole. Am un stil incredibil de a le da adversarilor motive de comentat chiar și atunci când am fost mai bună decât au fost toți ei vreodată.. la un loc.”..

sursă foto