Dacă mă întrebai pe la 7-8 ani ce vreau să mă fac atunci când o să fiu mare, îți răspundeam înainte să pui semnul întrebării: șofer itb! ITB în loc de RATB pentru că prin anii ’90, cabinele autobuzelor încă aveau perdelele acelea porticalii umplute de logo-ul itb. Eram atât de obsedat de meseria asta încât mă așezam mereu pe primul scaun din dreapta autobuzului ca să văd prin parbriz, oferindu-mi astfel cât de cât senzația că eram eu șoferul.
Între timp, mi-am pierdut direcția și nu mai știu ce vreau să mă fac când o să fiu mare, dar șoferii RATB încă sunt parte activă din traficul meu zilnic. În special când se pun în fața semaforului, ei pe banda I – eu pe banda a II-a, și pornesc cu ditămai autobuzul încet în intersecție, chiar dacă semaforul este încă roșu, punându-mă în situația în care am de ales între a trece și eu pe roșu sau a aștepta să treacă omul cu autobaza, timp în care se face verde și toată intersecția se scufundă într-o simfonie de claxoane.
Nu am nici cea mai vagă de ce fac asta. Poate că e un “statement” că sunt stăpânii orașului, poate că vor să nu smucească pasagerii, poate că vor să-și trolleze partenerii de trafic, dracu știe. Cred că o să-l întreb pe un nene d-ăsta într-o zi. Până atunci nu am altceva de făcut decât să le dau cu sughiț de fiecare dată când îmi fac asta.
2 comentarii Adaugă comentariu
Exista un mit pe tema asta :) :
http://razvanbb.ro/2018/11/mitul-acordul-politie-ratb-raspunsul-politiei.html
Si raspunsul politiei:
http://razvanbb.ro/2018/11/mitul-acordul-politie-ratb-raspunsul-politiei.html
@razvanbb, asta cu trecutul pe roșu e ușor înspăimântătoare. :)