Acum câteva zile m-am trezit cu o gaură în bara de la BMW-ul din dotare. Pentru câteva secunde am crezut că mi-a lovit-o un rinocer în parcare, dar realitatea era, culmea, mai crudă de atât. O mână lipicioasă mi-a furat unul dintre capacele de la spălătorul de faruri. Și, la o simplă căutare pe interneți, am aflat și de ce. Capacul respectiv, dacă îl găsești pentru modelul mașinii tale, se vinde cu 100 de lei pe OLX. Am rămas uimit să văd că găsești capace d-astea până și pe eMAG.
Problema e, însă, că nu am prea găsit capac pentru modelul meu facelift de X3. Pe OLX nu e, pe eMAG nu e. În plus, după ce am dat un telefon la câteva dintre parcurile astea specializate în dezmembrări, am aflat că, chiar dacă aveau vreun X3 ca al meu la dezmembrat, nu îmi vând doar capacul fără tot sistemul de spălare far, care probabil ajunge la 300 de lei. E oleacă de loterie aici, asta pentru că e posibil să găsesc capac pentru modelul meu de X3, dar sunt șanse să nu nimeresc culoarea mașinii. :)
Am senzația că asta este cea proastă situație în care îți poate fura cineva ceva de pe mașină. Clar poate să îți fure oglinzile, emblema sau mașina cu totul. Însă oglinzile pot fi găsite ușor, nu sunt dependente de culoarea mașinii și, după ce le montezi la loc, le poți grava cu numărul de înmatriculare. Emblema e universală. Iar la mașină am full casco, așa că spor la cafelutsă. Însă belelele astea de capace sunt greu de găsit și tare îmi e că nu o să le găsesc nici la o reprezentanță BMW. O să aprofundez situația și o să fac un update la articolul de față.
Până una-alta, aveți vreo idee cum pot să îmi securizez celălalt capac? Că, dacă mi-l fură și pe ăla, vând mașina și nu mai îmi iau în viața viețișoarelor mele mașină cu faruri cu xenon. Asta pentru că am înțeles că mașinile cu faruri cu xenon trebuie să aibă neapărat spălătoare d-astea de faruri și, implicit, capace pentru spălătoarele de faruri. :)
4 comentarii Adaugă comentariu
superglue :)
:))
Imprimanta 3D, si iti faci si stoc cateva bucati de rezerva :))
Comandă două direct, că până ajung ți-l fură și pe al doilea: https://www.aliexpress.com/w/wholesale-bmw-x3-facelift-washer-cap.html?spm=a2g0o.home.search.0