Pe Calea Victoriei astă-seară făceam parte din coada de lumini,
Formată din stâlpi cu becuri, reclame la baruri şi maşini.
Din dorinţa de a vedea altceva decât numarul maşinii din faţă,
Am aruncat ochii pe străduţa ce duce spre Amzei, spre piaţă.
Un om al străzii păzea, pe gerul ăla, un amărât loc de parcare,
Ştiind că soferul ce va parca acolo îi va da bani de vodkă şi mâncare
Şi chiar a venit un tip, cu un clişeu de maşină, un x5 Alb jegos.
Boschetarul nostru, când a zărit maşina se considera un norocos.
Tipul coboară din x5, îl vede pe amărât şi încearcă să-i dea “ignor”
Amărâtu’ insistă, chiar devine violent..credeam că se lasă cu omor.
După ce-l îmbrănceşte, tipul se urcă în maşină şi pleacă înjurănd
Boschetarul scuipă-n vântul rece, iar eu am în minte doar un gând,
Acela că strada nu e a statului sau a platitorului de taxe an de an.
Este a omului străzii, a boschetarului de la colţ, a celui fără un ban.
El aude noaptea oftatul asfaltului, după o zi în care a fost presat,
De maşini şi de oameni, de cei ce l-au murdarit sau ce l-au curăţat.
El e singurul ce pune urechea pe asfalt, şi ascultă pulsul străzii,
Exact, omul acela ce a uitat cum e apa caldă în albul căzii,
Chiar dacă în timpul zilei ne folosim de stradă cu toţii
La el “se întoarce” când se termină totul, în toiul nopţii.
5 comentarii Adaugă comentariu
m-ai intristat cu postarea asta!
:D
underneath it all…
dac-ar sti Paunescu de tine s-ar rasuci in cocina :D
Cenaclu’ Flacăra here i come!