Toată copilăria am visat, treaz sau în somn, la un set Lego. Din păcate, era cam scump şi nu l-am pupat niciodată.
În schimb, un verişor avea, nu exagerez, un sac mare de piese Lego. Simţeam un tremur de fericire când mergeam în vizită pe la el şi puneam mâna pe sacul ăla. De asemenea mă simţeam de parcă îmi lipsea o “piesă” din corp atunci când ieşeam pe uşa casei verişorului meu.
Deh, aşa-i în tenis! Poate tocmai d’asta copilul meu va avea doi saci de piese LEGO, chiar de nu îi va plăcea să se joace cu ele. :))
Toată refularea asta de amintiri s-a produs când am găsit spotul ăsta publicitar “LEGO” din 1960:
Ca fapt divers, Grupul Lego a fost fondat în 1932, iar LEGO vine din abrevierea cuvintelor daneze “leg godt” care traduse în engleză înseamnă “play well“.
11 comentarii Adaugă comentariu
Si eu am vrut da nici eu nu am avut :D Parca te si vad tremurand:)
deja ştiu ce facem la următoarea reuniune a găştii, ne jucăm cu Lego! :))
DA :D :D , ma gandeam sa iau si un monopoly sa fie mai incitant asa ceva nou :D
“…the sensation of europe, now made in america, who made it better…” …ai dreacu americani, ii invata de mici cu propaganda!
Între timp au dezvoltat “tehnologii” ca să mascheze propaganda. Şi, mamă, ce bine le merge!
cred ca nu e copil caruia sa nu ii placa sa se joace cu LEGO…
Eu şi la vârsta asta mi-aş rupe din timp şi aş face case, maşini, elicoptere, vapoare etc. :))
Nu prea m-a atras lego :)) adica..putin. La cradinita mi-a zis unu sa fac un avion si am facut unul din doua piese, puse una peste cealalta…ca un +. Uite frate JumpJet (bine, n-am zis asa)
@Rareş, :)) nice!
La ce au scos acuma.. roboțeii ăia care pot fi și programați… devin din ce în ce mai interesanți ăștia de la Lego. :D
WOW! VREAU ŞI EU! :D