Închide

Ce vrei să cauți?

A patra zi cu autorulota, al patrulea articol scris de Ioneasca

Articol scris de Ioneasca:

Ziua a patra din #AventuraIonesciană #CuAutorulota a fost preferata mea de până acum.

Ne-am trezit ca în nici o altă zi la 9 dimineața chiar dacă am adormit pe la 3 și primul lucru pe care l-am făcut a fost să mergem în restaurant să vedem ce face laptopul lui Marian. Surpriza a fost să îl găsim cu OS-ul instalat. Victooorieeee! Ziua începuse într-un loc de vis și ca bonus am primit și asta. Amândoi eram fericiți și ușurați că a fost doar o problemă minoră.

Am plecat din camping în jur de ora 11 și prima oprire a fost la magazinele din fața cimitirului vesel de unde mi-am cumpărat o minunăție de ie cusută manual. Și ca să fie treaba, treabă am și negociat-o de la 180 RON la 150 RON, să mai zică Marian că sunt cheltuitoare. Un sfat pe care aș vrea să vi-l dau este să fiți atenți la ce cumpărați pentru că ei vând și ii produse în fabrici, nu doar ii cusute manual, iar diferențele de preț sunt semnificative.

Dacă în cazul celor cusute manual prețul începe de la 120 de lei, modelele cu maneca trei sferturi și cu maxim 2 culori, cele cu mânecă lungă, multicolore și cu model complex pot ajunge lejer la câteva sute de lei bune, fața de acelea produse în fabrică care au ca preț de pornire 70 lei. Eu am ales să îmi cumpăr una autentică, cusută manual pe pânză albă, care e fix cum am visat.

Bine, recunosc, că sunt sensibilă la tot ce ține de tradiții și ușor obsedată de susținerea micilor producători locali.

Unul dintre avantajele de a ajunge în Maramureș pe timpul verii și în weekend este acela de a “participa” la unul din cele mai importante momente: nunta. Pe drumul de plecare ne-am intersectat cu vreo 5 grupuri de nuntași. Și da, toți, inclusiv mirii erau îmbrăcați în port popular maramureșan. O fază amuzantă este că la un moment dat trec pe lângă noi un grup de nuntași, iar eu cu entuziasm rostesc cu voce tare: “Ce frumoși sunteți!” iar mirele îmi răspunde: “Știm!” (Insert speechless face here).

Ne-am continuat drumul către Sighetu Marmației unde am vizitat “Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței” situat chiar în fosta închisoare politică din Sighet. Pentru cei care nu au ajuns aici, fosta închisoare a fost transformată în muzeu iar fiecare celulă tratează bucățele din istorie, atât din România cât și restul țarilor din fostul Bloc Comunist, desigur cu accent pe țara noastră.

Am plecat de acolo destul de afectată de ce am văzut, mai ales că tot ce știam despre comunism era de la ora de istorie din școală și din povești. Vizita asta, chiar dacă a fost scurtă și abia dacă am reușit să parcurg 5% din toate informațiile de acolo, mi-a creionat destul de clar cât de rău și câtă suferință a provocat acest regim. Așa că, dacă nu ați ajuns până acum la Memorialul Durerii, puneți-l pe lista de “to visit”. Cred că e cea mai dură și limpede lecție de istorie.

Drumul spre Vatra Dornei, destinația finală, a continuat cu o oprire la Mănăstirea Bârsana care este de fapt un ansamblu de 5 clădiri construite în stilul caracteristic maramureșan, din lemn și piatră. Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit, în afară de liniștea și frumusețea specifice locului, au fost grădinile spectaculoase pline cu flori în culori contrastante la m-aș putea uita ore șir și cărora le-am făcut o mie de poze (my guilty pleasure).

Dacă planul era să ajungem și la Vișeul de Sus, am renunțat pentru că am aflat că drumul este foarte rău și ne era ușor frică să nu rămânem pe acolo cu autorulota. Ne-am continuat traseul către Vatra Dornei și am descoperit Pasul Tihuța, unde natura pregătea o mica ploaie care ne-a oferit un super spectacol de culori și lumini. Cred că asta e una din cele mai frumoase zone din țară și care, culmea, are și un super drum, asfaltul era ca în palmă iar când mergi cu o mini casă pe roți ajungi să super apreciezi un asfalt fără denivelări :). Vrem neapărat să revenim și să ne bucurăm pe îndelete de tot ce are de oferit zona și să nu fim doar în trecere.

Seara am încheiat-o în campingul Autoturist din Vatra Dornei în fața rulotei, eu scriind pentru blog, Marian editându-și vlogul iar Sasha făcând ce știe ea cel mai bine să facă, dormind.

Vlogul zilei:

#AventuriIonesciene #CuRulota este un proiect pus în mișcare de Haff.ro și de Petrom

Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

4 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    De curiozitate, pe unde ati mers de la Barsana spre pasul Tihuta? Prin Nasaud?
    Enjoy the trip! ;)

  2. Superbe poze!

Adaugă comentariu