Am o repulsie profundă pentru orice meltean care își trântește mașina unde-l taie pe el neuronul masterchef din tărtăcuța pe care o cară după el ca să nu-i plouă în gât.
Ultimul meu accident a avut loc în mare parte din cauza unei mașini parcate aiurea într-o intersecție: o duduie care venea de pe “cedează trecerea” a scos mai mult decât trebuia botul mașinii în calea mea, pentru că nu avea vizibilitate din cauza mașinii cu pricina.
Dar pentru asta există lege, poliție și amenzi. În fișa postului poliției rutiere este pedepsirea indivizilor care parchează aiurea, nu în cea a “civililor”. Cel mult, cetățenii pot face o poză și o pot pune pe Facebook, în ideea de a-l trage în rușini pe șoferul nesimțit. Atât!
Totuși, niște români au fost luați de val și au găsit o soluție absurdă de pedepsire a șoferilor care parchează neregulamentar: autocolantul de lipit pe oglindă – “ai parcat ca un bou”.
(sursă foto)
Ei bine, cu toată sinceritatea din lume, asta mi se pare cea mai proastă inițiativă cetățenească de la inventarea shaormei pentru vegetarieni încoace!
Oameni buni, lipitul autocolantelor pe oglinzile mașinilor poate duce la mai multe accidente decât o mașină parcată aiurea. Posesorul mașinii din poza de mai sus, meltean cum o fi, poate pleca de pe loc cu mașina fără să observe opera voastră de artă de pe oglinda lui și sunt șanse să o descopere tocmai când vrea să tragă dreapta de volan.
Pagina de Facebook (Ai parcat ca un bou) care a venit cu inițiativa are peste 30.000 de like-uri, iar postările de tipul celei care conținea poza de mai sus au mii de like-uri și sute de share-uri. Inițiativa asta devine deja foarte periculoasă!
Una e să îi pui un cartonaș sub ștergătoare, cum fac duduile alea cu flyerele pentru masaj erotic, alta e să atentezi la vizibilitatea șoferului. Dacă tot vă credeți mai deștepți decât șoferii care parchează aiurea, folosiți-vă creierul o idee mai mult decât ei!
(sursă foto: Pagina de Facebook “Ai parcat ca un bou”)
Pe aceeași temă au mai scris: cei de la Bucureștii Vechi și noiși Dan Ciulea.
12 comentarii Adaugă comentariu
Dacă e atât de nesimțit încât să parcheze deampulea, cel mai probabil nu va da un scuipat pe flyerul pe care i-l pui în geam.
De acord cu faptul că nu-i ok să lipești pe oglinda din dreapta, că poate nu te uiți mereu la ea, când urci în mașină, dar pe aia din stânga sau direct pe parbriz i-aș lipi acel autocolant cu mare drag. Acolo n-ai cum să nu o vezi.
Așadar, autocolantele alea nu-s chiar o prostie. Dar lipiți-le pe oglinda din dreptul șoferului sau pe parbriz, în dreptul volanului :-)
In mare ai dreptate dar poate o pedeapsa mai severa pt cei ce parcheaza ca boii e necesara, mai ales cand politia nu isi face datoria – chiar unii dintre ei parcheaza si ei ca bovinele. Daca tot e sa se respecte legea rutiera soferii trebuie sa verifice toate cele 3 oglinzi la plecare – deci pericolul mai sus mentionat nu exista.
@Gregor, pericolul există și îți spun și de ce. În cazul în care șoferul este un meltean care a parcat mașina aiurea, oricum sunt șanse foarte mici să respecte regula cu verificatul celor trei oglinzi la plecare. În cazul în care șoferul care a parcat mașina aiurea a făcut acest lucru din cauza unei urgențe extreme (exemplu: îi naște soția și trebuie să o ia din bloc), omul o să uite și de mama reflexelor de a-și verifica oglinzile.
Si eu am avut o nedumeriere:
– De cand esti tu, omul de rand, detectiv, judecator si calau? [Ai parcat ca un bou]
@Dan, corect!
Haha, e comentariu fix de om care parcheaza ca un nesimtit. Genu ala “Ce treaba ai tu cum am parcat eu, vezi de treaba ta” e raspunsul la multe jeguri care parcheaza cat sa merita stickerul ala. Eu le-as face masina praf la aia, ca daca ii bati apropo nu se simte, macar sa simta ceva
In Republica Moldova este un alt curent: Stop Ham. Ei lipesc un autocolant foarte mare pe parbriz:
http://www.youtube.com/watch?v=pNqg6LkN324
Lipiţi-le, hipsterilor!
Art. 251 Distrugerea
(1) Distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare a unui bun apartinand altuia ori impiedicarea luarii masurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum si inlaturarea masurilor luate, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
Bai băiatule, iti inteleg ingrijorarea dar romania nu este tara unde modul de aplicare a legii se face intocmai by the book asa ca salut initiativa asta cu pedeapsa imediata pt nesimtiti, indolenti sau prosti.Oricare din specimenele mentionate, in timp ce va incerca frustrat sa stearga autocolantul de pe oglinda, cu spumele curgandu i din gura de nervi si injurand oamenii de kkt din romania ce i au facut asa ceva, se va gandi de doua ori inainte sa parcheze prost de teama sa nu mai petreaca alte 15 minute scrijelind autocolantul de pe oglinda si nu ca lectia il va transforma vreodata intr un individ cu bun simt.
Cat despre un accident usor, oh da, cat as vrea sa i se intample si asta si sa mai stea si cu masina prin service ca viata putin probabil sa i fie in pericol.
In concluzie, grow some balls intelectualilor si invatati sa luati masuri ferme cand vi se pune pumnul in gura in loc sa ingenuncheati si sa acceptati sa fiti umiliti.Cand spun asta nu indemn sa luati cutitul si sa comiteti o crima sau sa dati foc unei case ci sa stiti sa faceti gestul potrivit la locul potrivit in momentul potrivit pt ca legea e ft ft departe de tine daca astepti dreptate in lucrurile marunte.
Keep living a cowardly life, but don t expect me to obey your cowardly principles zicea un anonim.
Toate cele bune
Din toata campania aceasta care se face reies 2 lucruri:acesta este gradul nostru de civilizatie si respect reciproc pe care il avem in trafic,noi conducatorii auto,respectiv, reflecta cunostintele noastre de legislatie rutiera ! Nu stiu,dar adresez o intrebare soferilor profesionisti si de ce nu si celor amatori:ce este mai periculos in trafic sa parchezi neregulamentar ( pentru aceasta avem institutii competente care sa se ocupe de aceasta) sau sa fi in trafic si sa fi pus in situati de limita cu supravietuirea cand in masina esti cu familia sau cu copiii de un alt conducator auto pentru care restrictiile si indicatoarele fac parte din “” faimosul slogan””: viata bate filmul ! Va mutumes si va doresc drumuri bune si prudenta la volan !
Va propun un exercitiu : im timpul pe care la-ti aloca pentru aplicarea acestor pliante sau in timpul acordat urmariri celor care parcheaza neregulamentar nu vreti sa luam toti Codul Rutier si sa citim macar 5 minute in fiecare zi ? Ar fi un timp castigat pentru noi toti si am reusi sa vedem si lucrurile frumoase din jurul nostru! Succes si multa atentie ! Respect!
Nesimtirea unora de a parca oriunde intrece orice limita a bunului simt.Sub pretextul ca nu a gasit loc de parcare ,parcheaza oriunde!Nu stiu daca noi romanii ne vom lepada vreodata de acest prost obicei?