Am observat o chestie. Pe măsură ce ți se adună anii în buletin, viața devine din ce în ce mai complicată și are grijă să te prindă la înghesuială de fiecare dată când are ocazia. Exact, viața de adult este un metrou care intră în stație la Piața Victoriei într-o zi de luni, la ora șase seara.
Tu ești un individ cu capul pe umeri, aflat într-un deplin “proces de independetizare” care implică o casă a ta – să ai de unde asculta concertul vecinilor care cântă la bormașină, o mașină – să ai spațiul tău bine delimitat când stai în trafic. Tot felul de ancore care au grijă ca din când în când să se defecteze și să îți absoarbă tot timpul pe care îl ai la dispoziție. Când ești tânăr, nu ești atât de ancorat în obiecte și rutină, iar asta se traduce într-o libertate lipsită de prea multe probleme, în afară de lipsa banilor. Vorba cântecului, “ca la douăzeci de ani, fără griji și fără bani”.
Și tocmai d-asta, având atât de multe ancore care îți doresc atenția, timpul și banii, ți se întâmplă deseori să ți se dea planul peste cap. La începutul anului, când zici că te apuci de dieta aia serioasă și te lași de fumat, îți creionezi câteva activități instagramabile. Mai o vacanță, mai un festival, presari și câteva concerte în localitate sau în țară și ai un platouaș destul de bunicel care să-ți facă inima să pompeze corespunzător.
Singura necunoscută este buchetul ăla de ancore care îți vor atenția, timpul și banii si care iti pregateste o surpriza atunci cand te astepti mai putin. Adică platouașul de tip “Doamne ferește”, cu defecțiuni și accidente.
Dacă la primele răsturnări de planuri și de situație, te enervezi, înjuri și te plângi pe Facebook, cu timpul te obișnuiești. Iei metroul ăla înghesuit ca atare și mergi mai departe. Aia e, Electric Castle se ține în continuare și lumea o să dea în continuare check in acolo chiar dacă tu a trebuit să rămâi acasă pentru că te-a inundat nea Fane de la 5.
Eu n-am pățit-o încă, dar sigur o s-o pățesc și eu la un moment dat. Iar când se va întâmpla, aș vrea să fiu pregătit. Sigur o să fie vreun Jay-Z pe Arena Națională, iar eu voi fi acasă dând cu mopul pe parchet în sufragerie, cu gânduri de bine pentru nea Fane în minte și-n suflet.
Așa-i viața și echipele Eurolife și bilete.ro și-au dat seama că e nevoie de o asigurare în toată povestea: Asigurarea En Garde, cu care îți poți asigura biletele la evenimentele de pe bilete.ro. Pe scurt, când îți iei biletul, bifezi și asigurarea En Garde, care costă doar 4,5% din costul comenzii plasate pe bilete.ro și în caz de platouașul “Doamne ferește”, îți sunt restituiți integral banii pe bilet. Mai multe informații găsiți aici.
Vorba aia, dacă tot ratezi festivalul sau concertul, măcar banii să-ți vină înapoi, să iei niște burgărași în care să-ți îneci amarul.
Las mai jos ce “Doamne ferește” asigură En Garde:
- Evenimente medicale:
O boală (afecțiune), inclusiv legată de starea de graviditate, un accident corporal, cât și consecințele, sechelele și complicațiile sau agravarea unei afecțiuni sau a unui accident, care implică obligatoriu:
– fie spitalizarea pe o perioadă care cuprinde data și ora spectacolului;
– fie încetarea oricărei activități profesionale sau repausul la domiciliu a cărei perioadă recomandată cuprinde data și ora spectacolului;
– fie efectuarea unor investigații sau tratamente programate în data și la ora spectacolului
și care a survenit Asiguratului, soțului/soției, ascendenților sau descendenților săi în linie directă (rude de gradul 1) cât și celor ai soțului/soției.
- Evenimente familiale:
- a) Decesul Asiguratului, soțului/soției, ascendenților sau descendenților săi în linie directă (rude de gradul 1) sau celor ai soției/soțului;
- b) Nașterea unui copil sau nepot al Asiguratului în intervalul de 48 de ore care precede data și ora biletului de spectacol.
- Evenimente materiale:
Daune materiale grave, survenite cu maxim 48 de ore înaintea datei și orei spectacolului pentru care a fost achiziționat biletul, ca urmare a:
– Unui incendiu,
– Unei spargeri (jaf) sau vandalism,
– Unei inundații,
– Unui fenomen meteorologic sau natural,
care afectează direct reședința principală sau secundară a Asiguratului și necesită prezența sa la fața locului în ziua și la ora evenimentului pentru care a fost achiziționat biletul de spectacol, pentru a efectua demersurile administrative legate de proceduri legale, de daune sau de reabilitare a imobilului afectat.
- Alte evenimente:
- a) Furtul biletului de spectacol, oricare ar fi suportul (bilet original sau electronic) ca urmare a unei agresiuni sau prin efracție din domiciliul său din mașina Asiguratului;
- b) Greva transportului în comun la data menționată pe biletul de spectacol, respectiv oprirea totală a transportului în comun cu care prevăzuse inițial Asiguratul să se deplaseze la locația menționată pe bilet, ca urmare a unei greve, în măsura în care nu există niciun alt mijloc de transport în comun care să permită deplasarea;
- c) Vehiculul cu care se deplasează Asiguratul către eveniment este implicat într-un accident sau are o defecțiune care face imposibilă continuarea călătoriei și ajungerea la locația menționată pe biletul de eveniment;
- d) Zborul avionului cu care Asiguratul se deplasa, pentru a ajunge la locația evenimentului menționată pe bilet, este anulat sau are o întârziere mai mare de 3 ore, ceea ce face imposibilă prezența acestuia la data și ora spectacolului menționată pe bilet.
În altă ordine de idei, ne vedem la festivalurile alea fine anul ăsta! Și dacă nu ajungeți pe motiv de “Doamne Ferește”, măcar să-mi trimiteți niște poze cu burgărași luați cu banii din asigurare. :)