Ieri seară am ieşit oficial din carantina instaurată în regim de urgenţă în dimineaţa zilei de marţi. Raceala a pus stăpânire pe teritoriul corpului meu, a fost un fel de lovitură de stat. Asta pentru că am STAT în casă, nu am servit muncă şi nici viaţă socială. Am servit câteva păhărele de vin marţi, care s-au dovedit dăunatoare în combinaţie cu Paracetamolul (Nea Costache, se pare că eu sunt excepţia de la regulă :)).
Locul unde am ieşit aseară se numeşte “Berestroika” şi este o.. BERĂRIE :). Situată între Piaţa Unirii şi Piaţa Alba-Iulia, mai exact pe Aleea Căuzaşi nr. 57 (ATENŢIE! Să nu îi ziceţi taximetristului strada Căuzaşi că asta este ceva mai încolo şi e o stradă plină de “haules-baules” :))
Super-berăria Berstroika e un loc cu exact ce îmi place mie, evident multă bere – producţie proprie (între 8 şi 10 Lei) şi diversificată, au până şi cocktailuri cu bere şi vodkă, tequila, whiskey (14 Lei), din păcate nu aveau şi cu Jagermeister :D. Servirea este bună şi dacă ştii să vorbeşti cu băieţii, îţi dau şi o masă mai bună decât cea la care ai fost repartizat după rezervare. Atmosfera este plăcută şi am observat că aveau şi instrumente de muzică live, m-am uitat pe site-ul lor şi am aflat că uneori se cântă Jazz sau Folk, vezi afişul din stânga. :D
Am servit vreo trei tipuri de bere: un cocktail Mexico Sunrise.. cu bere (Gold) şi tequila.. care mi s-a părut cam slab dar bun, un cocktail numit Diesel.. bere neagră (Black Stout) cu Pepsi şi vodkă.. bombă şi o bere roşie a cărei denumire era Red Ale. Suficient cât să îmi dea o stare de bine.. :D.
Per total, Berestroika este un loc perfect unde să îţi petreci o seară de weekend cu prietenii. Un loc ştiut de puţină lume iar lumea care ştie acest loc e “lume bună”.
Mai pun şi câteva poze din local, unele făcute aseară şi altele de pe site-ul berăriei.
15 comentarii Adaugă comentariu
Chiar tare locu`. Şi mie mi-a plăcut (ciudat felinaru` ăla insistent, ziceai că suntem pe Broadway ).
Aştept şi un concert pe acolo… O să-i urmăresc :))
:)) Mergeau niste ochelari de soare..
Iar bere? Bineee… De n-oi pune si io poze cu toate berile pe care le beau, bineee! Asa, sa-ti ploua si tie-n gura, nu numai mie! Las’ ca vine ea vara!
Vine vara, vine Delta! :D Chiar mă uitam ieri la o emisiune pescărească, cu Tibanu parcă, şi mă gândeam la Deltă.
Dacă tai R-ul din stroika iese stoika, adică va fi berăria mea yuhuuuuu :D:D
Hehe… patronul berariei ar fi Bushu nu? :D
Mai vedem. Acum am 18 ani, îmi permit să fiu şi patroană :))
Mi-ai facut pofta de bere…GRAV
:))
Deci de 20 min ma uit la paharul ala cu bere bruna din mana ta…a fost buna, nu? :))
Se numea Diesel şi avea gust de ulei de motor.. dar era bună.. :))
Va mai asteptam pe la noi. Multumim pentru aprecieri !