Capitalismul vs Paznicul de bancă

Capitalismul a sărit pe noi după ’89 cu aceeaşi viteză cu care iese un animal dintr-o cuşcă în care a stat mai mult decât putea să îndure. Evident că la început “animalul” ne-a lins pe inimă, plămâni şi ficaţi cu Kent, Whiskey fals, blugi turceşti şi multe-multe altele dar după o perioadă a început să îşi arate colţii şi într-un final a ajuns să ne muşte de cur.

Din toată metafora asta nu este vinovat nici animalul şi nici cel care a deschis cuşca pentru că asta trebuia să se întâmple într-un final chiar dacă vroiam noi românii sau nu, cei care se jucau şi care se joacă în continuare cu butoanele omenirii hotărâseră asta deja.

Vinovatul, în opinia mea, suntem noi, pentru că  în toată agitaţia creată de eliberarea animalului, noi am fost prinşi cu chiloţii în vine. Iar când zic noi mă refer strict la oamenii care în ziua de astăzi nu o duc tocmai bine (doar nu ziceam de ăia care au dat tunuri şi fabrici întregi iar acum se mângâie pervers pe burtă).

Cel mai bun exemplu pentru aceşti “noi” de care vorbesc sunt paznicii de farmacii sau de bănci, oamenii aceia trecuţi de 50 de ani care în vremea comunismului aveau un loc de muncă şi ştiau ei că dacă îşi fac treaba robotizat în respectiva întreprindere o vor duce decent.

A venit schimbarea şi după ce indivizii de la putere şi cei din spatele lor au vândut fabrică după fabrică şi orice au prins în mână după orice au prins în mână actualul paznic de bancă s-a trezit că nu mai are ce face. Conştientizează că este prins într-un sistem ciudat care se upgradează zi de zi cu zeci de termeni ciudaţi pe care el nu îi poate înţelege, mai ales că majoritatea vin din limbi străine de el.

Vede cum tehnologia parcă înnebuneşte şi îi pune pe masa cu mileu din sufragerie tot felul de aparaturi ciudate. El a dat  în tinereţe şpagi compuse din carne de porc de la ţară ca să apuce un televizor color iar acum copiii lui au telefoane care fac poze, redau filme şi mai intră şi pe internet. E greu… nu?

Probabil că te gândeşti că am păţit o întâmplare neplăcută cu vreun paznic de la bancă iar acum îmi vărs frustrările într-o postare, nicidecum;

Toată chestia asta cu paznicul de bancă mi-a venit în minte după ce am auzit o întâmplare relativ haioasă ieri-seară de la nişte prietene care lucrează la bancă. Ele au un paznic care se încadrează perfect în tiparul individului expus mai sus.

Domn’ Popescu, paznicul băncii a încuiat uşa sucursalei la încheierea programului. Exact în momentul acela un individ a vrut să intre ca să mai facă o tranzacţie – două. Paznicul i-a spus politicos că au închis şi să revină mâine pentru că banca s-a închis. Individul a început să dea cu pumnii în uşă, să urle ca să i se deschidă uşa, să scuipe, tot tacâmul.. Bătrânul speriat striga şi el la rândul lui cu o voce tremurândă dar totuşi sigur pe el “Pleacă bă că altfel chem GPS-ul!” :) Din spusele prietenelor mele paznicul a strigat asta de câteva ori până a început ăla să râdă şi a plecat.

Vă daţi seama ce cocktail de informaţii este în capul oamenilor din tiparul lu’ “domn’ Popescu” din moment ce el se gândea la BGS ?

(sursă foto)