Închide

Ce vrei să cauți?

Cât de liber te (mai) simţi?

Watch this:

Concidenţă sau nu, chiar mă gândeam zilele trecute la noua obsesie a românului, mă refer la camerele video puse peste tot.

Dacă te uiţi mai atent le vei vedea cum au împânzit oraşul, în intersecţii, la muncă (la intrare, în hol, în birou, sper că nu şi în veceu), pe blocurile proaspăt reabilitate termic, în magazinele mari şi mici, în curtea Bisericii, în parcuri şi în alte locuri care nu îmi vin în minte acum. Îţi dai seama câţi bani au făcut ăştia de le importă şi le montează?!?

Acu’ să nu mă înţelegi greşit, sunt de acord cu ele ca masură de securitate sau pentru monitorizare trafic (fără o cameră pe stâlpul de la Pasajul Victoriei nu vedeam ce au făcut hoţii cu maşina lu’ G. Becali). Dar de la asta până la satisfacerea curiozităţii unui patron pervers sau a unui dictator* sunt mulţi kilometri de drum prost asfaltat.

(* te las pe tine să îţi alegi ce dictator vrei, că slavă Domnului nu ducem lipsă nici măcar în zilele noastre)

Eram zilele trecute la depozitul firmei, şi căutam nişte cauciucuri de vară, nu a durat juma’ de minut că a şi sunat un director de la firmă să întrebe ce caut eu căţărat pe acolo. Sunt curios dacă peste câţiva ani nu voi primi un telefon imediat cum am ieşit din baie: “Cutărescu vezi de acu’ înainte când faci treabă mică să apeşi pe butonul mic când tragi apa, nu pe cel mare”. Hm.. crezi că mai e mult până acolo?!?

Am senzaţia că aceste camere de supraveghere, telefoane şi calculatoare monitorizate sunt biciul cu care stră-stră-stră în perioadă-bunicii noştrii erau loviţi pe spinare când nu cărau pietrele piramidelor suficient de repede.

Părerea ta care este?

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

26 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    noua ne-au ‘implantat’ deja camere-n scoala si-n curtea scolii.acum vor si-n clase.. de parca am fi puscariasi :|

  2. Mie nu mi se pare ceva anormal.
    Strada, scoala, sunt lucruri publice. Ca sa nu vorbim de magazine & stuff, spatii private unde nu suntem obligati sa intram si patronii au dreptul sa faca orice. Cand te angajezi la o firma, primesti niste clauze. Daca nu iti convin, pleci. Daca nu te deranjeaza ca te spioneaza seful si la baie, ramai. Nu te obliga nimeni…

    Problema libertatii cred ca se pune cand te filmeaza cineva in intimitate, in spatiul personal, la tine acasa.

    Din contra… daca ti se intampla ceva in spatiul public, poti vedea infractori, etc.

    • @Diana, ce-ti mai place teoria… Esti constienta ca lucrurile care sunt facute, in aparenta, ca sa ne apere si sa ne ofere o siguranta sunt de fapt niste modalitati perverse de a tine populatia intr-o mana de fier? Nu sunt genul de om ANTI-SISTEM dar sunt un om care vede ca pe hartie mie statul imi zice un lucru si in realitate imi asculta telefoanele cand vrea si poate sa afle orice lucru intim despre mine la orice ora.
      Cat despre patroni si firme, nu stiu daca lucrezi sau ai in planuri asta, dar te asigur ca intr-o firma medie din Romania (nu vorbesc de corporatii care au o traditie si o respecta.. oferind o orecare transparenta) inainte sa te angajezi iti promite luna de pe cer, cand te angajezi primesti o foaie tipizata in care nu zice mare lucru si dupa enspe ani de lucru te trezesti cu o camera de luat vederi in ceafa sa vada daca stai pe messenger.
      Ah.. era sa uit.. pana si locul intim de care vorbeai.. in curand va fi monitorizat, asta daca nu e deja (ca prea toata lumea are laptopuri cu webcam incorporat sau pc cu camere web).

    • Nu e vorba de teorie.

      Practic, nu imi consider libertatea amenintata de filmarea in spatiile publice.
      Statul, sa-mi asculte telefoanele… oricum, cine o avea rabdarea, cred ca ar tampi in prima saptamana. =))

      De lucrat am lucrat. Mi s-a specificat mereu foarte clar care sunt drepturile si am fost de acord sa fiu monitorizata cat sunt la ei in firma. Ceea ce mi se pare, iarasi, absolut normal. Firma e a patronilor, pot sa faca orice vor ei in ea. Asa cum si eu pot sa fac ce vreau in casa mea.

      Webcam nu folosesc… deci sa traiasca.

      Iar daca stii ca esti pasibil de urmarire si nu vrei, nu le folosesti.

      Spatiul public e al tuturor oamenilor. Ma poate urmari unul pe strada, ma poate poza si filma cine vrea. Nu doar statul.
      Teoria ca teoria, dar practic, daca statul nu ar avea voie sa faca filmari in spatiul public, nici cetatenii n-ar avea voie. E ca si cum ti-as interzice eu tie sa faci poze in parcul Herastrau, ca e spatiu public.

    • Eşti cetăţeanul şi angajatul ideal, mare atenţie când statul sau patronul va începe să se joace de-a Dumnezeu. Şi nu.. patronul nu are dreptul să faca ce vrea într-o firmă…
      Ah.. să nu mai zic de pozele pe care nu le poţi face în faţa Palatului Victoria…
      Se pare că nu am învăţat nimic din istorie. :)

    • #11 Comentariu nou

      Exagerezi lucrurile.
      Joaca de-a Dumnezeul nu inseamna sa filmezi pe strada, la munca si la scoala.
      E ceva normal. Ce vede pana la urma? Ca mananci pe strada, te mai scobesti in nas si mergi al munca… mai ziceam de isterie daca iti filmau codul pin cand scoteai bani de pe card. Dar ca te filmeaza ca trecator… Si pana la urma, oricum te vad 100 de alti trecatori… ce conteaza ca te mai vede o camera? Care e diferenta? Ca te vede un nene care vizioneaza zilnic ore intregi de casete? Crezi ca ii pasa?
      Repet, nu prea intelegi tu termenul de spatiu public. Care e al tuturor. Inclusiv al statului, care ne si reprezinta (ma rog, ii reprezinta pe cei care voteaza). Si daca nu iti convin masurile lui, ori schimbi conducerea, ori te multi in alta parte. Pentru ca esti perfect LIBER sa pleci unde vrei.

      Joaca de-a Dumnezeu incepe cand te obliga sa fii filmat pe propria proprietate. Si cu asta nu sunt de acord.
      Sau cine stie, poate in viitor te obliga sa iti citeasca si gandurile.
      Si la faza cu corespondenta. E intr-adevar o violare a libertatii de exprimare.
      Pe mine nu ma deranjeaza ca n-am nimic de ascuns.

      Normal ca seful n-are voie sa incalce anumite reguli. Cum nici tu acasa nu ai voie sa dai muzica la maxim sa deranjezi vecini. Sau dai mai incet sau te antifonezi.
      Dar daca tu vrei sa iti pui camere de filmat pe proprietatea ta, iti pui. Cum patronul e proprietarul firmei.
      Daca unui prieten nu ii convine ca il filmezi cand vine la tine acasa, nu te mai viziteaza. Dar daca vrei, ai tot dreptul si toata libertatea sa pui in casa ta cate camere vrei.
      Plus ca seful are tot dreptul sa te filmeze. Sa nu ii consumi banii stand pe net, furand cine stie ce din firma sau distrugand. Isi apara interesul.
      Cum tu iti pui in casa camera de filmat in caz ca te prada hotii. Sau te inseala nevasta. :))

    • #12 Comentariu nou

      Permiteţi-mi să intervin cu o părere:

      Ideea clipului SUPER INTELIGENT realizat, e alta: aşa cum setea de democraţie a dus la proasta înţelegere a libetăţii, aşa şi dreptul de a face orice pe proprietatea ta sau pe spaţiul public (care e al tuturor, nu?) ajunge să devină abuziv folosit, acţiune care s-ar traduce prin alterarea dreptului la intimitate şi protecţiei datelor cu caracter personal.

      Iar statul NU NE REPREZINTĂ, el este diferit de societate şi poate să nu reflecte interesele acesteia din urma. Fie vorba aia dreaptă: NICI N-O FACE!

      Şi dacă ar fi să judecăm după ideea de precedent, aşa cum fac naţiunile educare (englezii ar fi un exemplu) trebuie să ştim că dacă uităm istoria, cu siguranţă merităm s-o repetăm. De aceea, încă o dată, felicitări pentru postarea acestui clip şi interpretarea lui!
      Şi la fel de foarte bine susţinută părerea ta, DianaEmma… ;)

  3. #13 Comentariu nou

    norocoosule…si la mn la scoala e puscarie…inca nu avem camere,dar nu o sa le ia mult pana or sa le monteze:))…mi se pare absurd si iti fie verificate si ascultate toate conversatiile,mesaje,mailuri etc.asta e violarea intimitatii…cat despre camerele de luat vederi din institurii,firme etc,la fel,mi se pare absurd,e inconfortabil sa sti ca sefu e cu ochii in ceafa ta in fiecare zi…chiar ma gandeam cat timp o sa le ia astora pana vor pune si in toalete:))

    • @Veveriţa, am senzaţia că în viitor va apărea un aparat care să îţi şi respire în ceafă.. ca să fie senzaţia completă :D

    • #15 Comentariu nou

      sa te simti mai bine:))…aa…si or sa-ti puna o mana pe umar,sa simti k sefu’ e aproape de tine mereu:))

  4. #16 Comentariu nou

    Ca tot vorbim de stat… Hai sa il excludem din discutie.

    In clipa asta vecina din dreapta sau din stanga iti poate asculta conversatiile.
    Vecinul de vizavi te poate filma prin casa cand deschizi geamul sau cand insiri rufele pe balcon.
    Mii de poze ni le-au facut de simpli trecatori zilnic… minute de filmulete inregistrate de altii pentru arhiva personala, in care aparem fara sa vrem, doar pentru ca treceam prin zona.
    Poate chiar un urmaritor care ne urmareste zilnic pe strada, care cauta informatii despre noi pe net.
    Hotul care ne fileaza sa ne fure datele personale, sa comita infractiuni informationale.
    Tipul care comenteaza pe blogurile altora cu adresa noastra de mail injurand.
    Vecina care ne spioneaza prin vizor si stie la ce ora tragem apa si cat.
    Prietenul care trimite altcuiva discutia voastra privata pe mess sau cel care are functia de inregistrare activata pe telefon la apel.
    Si multe alte exemple.

    Chiar si fara interventia statului, cat de liberi suntem? Cat de bine ne sunt protejate intimitatea si datele?

    • Heh.. vecinii astia de care vorbesti tu au ei binocluri si aparate foto dar nu au ceva ce statul are, centralizarea datelor. El poate printr-un singur algoritm sa isi dea cu parerea despre ce vei face tu in viitor. Oricum, vom avea ocazia sa traim si sa vedem, sper din tot sufletul sa ma insel cu privire la ce am scris in postare. Cat despre camerele astea.. sper sa nu fie pentru un viitor dictator ce a fost mustacioara pentru Hitler :D

  5. E doar inceputul:)
    Urmaream ieri o stire la tv in care prezentau un fel de sistem gps care alarmeaza 112 daca ai un accident si se gandeau sa implementeze proiectul asta la toate masinile noi.
    Nimic iesit in comun, dimpotriva, ceva laudabil la prima vedere. Monitorizarea masinii in trafic prin gps insa, e ceva mai putin laudabil.
    Fiscul vrea acces liber la conturile romanilor. Si aici avem o problema majora.
    Ideea e ca, in curand, vom ajunge sa ne tinem iar banii la saltea si sa mergem cu bicicleta. Si stii ce? Nu e deloc o idee rea.

    • Să ştii că nu e o idee rea ideea cu banu’ la ciorap şi mersul cu bicicleta :D. Dar pun pariu că populaţia se va adapta fără niciun fel de reacţie şi nu va realiza niciodată că un hamster într-o cuşcă începe să fie din ce în ce mai liber în comparaţie cu ea.

    • Macar ala are rumegus si rotita :)

    • :)) adevărat! :D ştii cum s-a inventat rumeguşul? :D

  6. #22 Comentariu nou

    eu mi-am amintit de poze dupa ce am vazut postarea ta ;) am pus in a mea doua linkuri iar unul este spre tine :D

  7. Daca zic ca nu, mi-o zic pe aia cu Pinochio in spatele usii din baie?:)

Adaugă comentariu