Cerșetoria targetată

În intersecția de sub pasajul Pipera, care, privit de sus, pare a fi un dig ce ține piept râului de mașini ce se revarsă cu putere dinspre Băneasa, protejând astfel proaspetele monumente capitaliste ale Bucureștiului, printre care se numără cea mai înaltă clădire din oraș, un bătrânel la vreo 70 de ani își trage picioarele după el, ajutat de două cârje din metal amestecat cu plastic tare.

Se oprește în dreptul fiecărei mașini din intersecție, mai scapă câte o închinare, stă cu gura deschisă, dă senzația că respiră greu și întinde mâna.

Nimic special, ai fi tentat să zici, doar că acest bătrânel este pus acolo de o minte bine antrenată în arta cerșetoriei. În afara vadului perfect, bătrânelul are la purtător probabil cea mai bună unealtă de stimulare pshiologică a oamenilor care își petrec cel puțin nouă ore pe zi, de luni până vineri, într-un birou de corporație.

Îmbrăcat la pantaloni de stofă, cămașă albă, cravată și, la pièce de résistance, având în spate un ghiozdan, bătrânelul nostru interpretează, ca un actor de Oscar, rolul unei oglinzi temporale în care se va reflecta orice tânăr care populează un birou de corporație. Este suficient să dai ochii cu el, ca să ți se declanșeze undeva în cutiuța din spatele ochilor un întreg mecanism care angrenează procesul de a scoate bani din buzunar și de a-i împinge peste granița delimitată de geamul mașinii.

Bătrânelul este omul potrivit, în straiele potrivite, în locul potrivit, pentru oamenii potriviți. Individul care a proiectat și pictat această operă de artă contemporană merită o bere de la mine. O bere pe care să o dau personal, fără să îl am ca intermediar pe bătrânelul din poveste.

Șoferul Nissanului din față i-a dat o bancnotă pe care se afla portretul unui alt mare pictor român.