Închide

Ce vrei să cauți?

Cum e la mare pe trei aprilie?

La întrebarea asta îţi pot răspunde tot eu, cu toate că stau în Bucureşti. Asta pentru că sâmbătă dimineaţă mi-am luat “antrenoarea” şi am tulit-o spre Constanţa. Am vrut o zi diferită şi neobişnuită doar pentru mine şi ea, sincer cred că am reuşit.

Drumul l-am făcut în timp record, mai exact două ore, în condiţiile în care prin localităţi am mers doar cu 9km/h în plus faţă de limita de viteză. Mama lor de radare noi…

În ciuda faptului că ultima dată când am fost pe faleză a fost acu’ şapte ani de zile şi nu mai ţineam minte cum am ajuns, chiar m-am descurcat remarcabil şi am nimerit drumul din prima.. (ăştia din Constanţa au indicatoare foarte bune).

Faleza pustie precum cazinoul şi udă precum ploaia timidă care stropea oraşul.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Ne-am adăpostit de ploaie la “Acvariu” unde numărul oamenilor depăşea numărul peştilor. Acu’ fie sunt puţini peşti, fie era multă lume la “ieşeală”.. :D

Mai am două poze grăitoare, una de pe o uşă a cazinoului:

cealaltă de vizavi de această uşă:

.

.

.

.

.

.

După plimbarea de pe faleză ne-am continuat drumul spre staţiunea Mamaia, unde am găsit un pustiu de nisip.. şi nu vorbesc de Sahara.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

După toată aventura în pustietate am hotărât că ar fi timpul să mâncăm ceva. Şi unde e cel mai potrivit loc pentru o pizza bună în Constanţa dacă nu “La Scoica”?!?

După ce ne-am umplut “ghiozdanul” şi am luat restul pizzei XL la pachet am luat-o la goană spre casă.. pentru că era ora 19:45 şi vroiam să ajungem la timp să luam şi lumină de la Biserica Sf. Dumitru de la noi din Colentina.

Se pare că totul a ţinut cu noi pentru că în mai puţin de două ore eram acasă cu maşina în parcare plină de gâze storcite pe parbriz.

Super-copilotul meu a tras şi câteva poze pe drumul de întoarcere:

În concluzie, abia aştept să vină vara! :D

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

17 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    distractii, bagabonteala, excursii, voie buna dar…… PORTOFELUL meu?

    Te-am gasit :)

  2. ai pregatit terenul pentru 1 mai?

    • @Dennis, nu prea aş vrea să merg de 1 mai la mare, din cauza aglomeraţiei şi faptului că e prea frig ca să intru în apă. Prefer un şpriţ pe lângă Sibiu… :D

  3. Macar ati facut ceva deosebit. Felicitari. Las’ ca vine ea vara…!

  4. In ritmul asta nu trebuie sa iti faci griji.
    In mai o sa fie perfect la mare. :))

  5. #10 Comentariu nou

    Foarte frumos!! :D Cred ca v-a inspirat post-ul meu mai vechi :))

    Tari pozele! :D

  6. Iti spun eu: in acvariu sunt foarte putzini pesti! :)) Constantenii nu prea se omoara sa il viziteze…turistii ce mai trec pe acolo

  7. #16 Comentariu nou

    excelent moment pt a merge la mare,daca se putea mergea si eu….mai in august poate.

    • @Bucur, să ştii.. fără trafic.. fără îmbulzeală.. Totuşi m-a mirat că era taxa de pod la Cernavodă.. p-aia o băga doar vara din câte îmi aduc aminte. :)

Adaugă comentariu