Miercurea trecută pe înserat am trecut pragul clubului “diplomatic” Embassy, cel de la Piaţa Lahovari, pentru a ciocni o bere (două, trei, patru, am pierdut şirul) la primul Tuborg Party din sezonul estival, petrecere din cadrul campaniei “Tuborg te vrea Party Manager“.
Atmosferă plăcută, Gojira la butoane, berea rece, aperitive interesante, oameni cunoscuţi, oameni pe care îi voi cunoaşte la un moment dat şi un concurs la care am fost constrâns de către Marius şi Sorin să particip.
Şi bine am făcut, pentru că am ajuns în finală alături de Andrei Cismaru şi încă trei persoane (redactori pe la nişte ziare, am senzaţia), iar asta a însemnat că a fost o finală 40% bloggăricească.
Prima probă, cea care i-a scos la lumină pe cei cinci finalişti, a constat într-un joculeţ pe site-ul Tuborg care îţi testa cunoştinţele muzicale şi felul în care ţi le adaptezi pentru a urni lumea să danseze.
Proba a doua m-a pus în dificila situaţie de a alege dintre cinci duduiţe, a trebuit să pun întrebările (ne)potrivite pentru a găsi fata ideală care poate rezista să stea în picioare la “tarabă” în târg şi care poate să zâmbească pe toată durata actului de vânzare-cumpărare.
Am adaptat un banc clasic pe care nu îl ştia lumea.. ăla cu Alinuţa de avea cordeluţele strâse prea tare şi d’asta zâmbea tot timpul. :) După care am ales-o pe cea care mi-a zis că n-are nicio problemă să îi strâng părul prea tare…
Instant am vrut să o iau cu mine ca să i-o prezint Ralucăi, evident, dar nu m-a lăsat Smiley, cică juriul face testele mai întâi de toate…
Proba a treia m-a transformat într-un Dj de primă mână (dreaptă) şi după un instructaj marca Gojira am trecut la dat cu deştele în butoane ca la “păcănele”, băut din berea lui Gojira, furat căştile lui Gojira şi făcut un dans haotic care se pare că a prins la mulţime.
Ei bine… proba a patra, şi ultima, m-a pus în faţa unui microfon cu ideea de a cânta o melodie….
Am ales Zdob şi Zdub – Ţiganii şi OZN … şi am falsat-o de dracii a luat-o!
Partea bună din toată treaba a fost că, nu ştiu cum, iar am agitat mulţimea încât până şi fotograful oficial al “competiţiei”/petrecerii, care toată noaptea a stat bosumflat, era bine-dispus şi chiar a cântat cu mine, ce-i drept.. asta după ce i-am vârât microfonul sub nas.
Juriul format din Gojira, Smiley, Adi Despot și Cezar Stănciulescu (ROA) a deliberat iar câştigător la puncte a ieşit Adrian Ungureanu, redactor la Curierul Naţional, asta după ce gagiul a prestat exemplar la karaoke.
Sunt de părere că titlul şi jobul de Tuborg Press Party Manager a ajuns unde îi era locul, la un reprezentant al presei. Nu era normal să ajungă la un blogger, având în vedere că noi suntem prea ocupaţi cu berea şi atmosfera ca să mai şi relatăm de la faţa locului cum stă treaba. Felicitări gagiului, încă o dată! ;)
Pe tine, dragă cititorule, te invit să intri pe www.Tuborg.ro şi să aplici pentru postul de Party Manager, îţi dai seama că dacă până şi eu am reuşit să ajung în finală pentru Press Party Manger, tu eşti favorit să te pricopseşti cu un salariu de 1000 de euro pe lună, o Toyota Auris Hibrid şi cel mai important lucru.. BERE! :)
Câteva poze:
[nggallery id=26]
Comunicatul de presă al evenimentului îl găseşti aici.
Pagina de facebook a celor de la Tuborg: aici.
Mai multe poze de la eveniment: aici şi aici.
—————————————————————————————————————————————————-
*
http://www.youtube.com/watch?v=BwfxaV3dVrA
8 comentarii Adaugă comentariu
Ce de poze am si eu:D
@Sorin, păi dacă ai dat de băut la toată lumea! :))
esti singuru om care e capabil sa fie in aceiasi poza cu gojira si sa il faca sa nu se vada….de trei ori…
@Andrei, MARE vorbă ai scos! :))
Pana la urma esti pe lista de job-uri la Fuborg?:D
@Gospodina, din păcate nu :( dar mai am o şansă la concursul pentru Party Manager :))
Din cele scrise pare sa fi fost super fun.
App. Nu ti se pare ca Filip din clip seamana cu Hoinaru? :))
@Rareş, :)) seamănă oleacă!