E simplă treaba, atâta timp cât ai bani să bagi în intreţinerea animalelor pe care le ţii în cuşcă, ele nu vor scăpa. Cel mai bun exemplu este Nuţu Cămătaru care îşi ţinea cuşca cu lei în curtea casei. Lei care au stat mult şi bine acolo, până i-a descoperit poliţia într-un raid de “ridicare” a interlopului.
Dacă se întâmpla beleaua asta în Bucureşti, eu o vedeam ca pe o conspiraţie perversă a celor care vor să pună mâna pe terenul grădinii zoologice din Băneasa. Dar se întâmplă în Sibiu, un oraş care nu cred că se află sub aceeaşi presiune imobiliară precum Bucureştiul.
Aşadar, nu pot decât să bănuiesc că sistemele de securitate ale Grădinii Zoologice din Sibiu sunt foarte slabe, din lipsa banilor/ leilor şi asta a permis evadarea periculoasei feline.
În urmă cu câţiva ani, am avut ocazia de a vizita Burgers’ Zoo din Arnhem (Olanda), unde am văzut cum trebuie să arate o grădină zoologică.