Închide

Ce vrei să cauți?

De ce dau “dobitocii” click, domnule Tucă

Pentru cititorii mei:

Marius Tucă și-a pus straiele de lup moralist și  a scris o tentativă de poezie cu rimă albă în care trage cu caractere oarbe în utilizatorii de Internet și rețele sociale, dar și, oarecum indirect, în publicațiile care fac uz de “Sfântul Click Aici”.

Asta-i reacția firească a unui om care și-a făcut pagină de Facebook la jumătatea anului 2012 și care nu înțelege prea bine cu ce se mănâncă Internetul ăsta rău, care îi scoate ziarul la pensie, și rețelele astea sociale, care îi oferă muritorului posibilitatea de a avea glas.

Strategia domnului Tucă de a se lua la trântă cu Internetul ăsta, care e mult și neînțeles, este simplă: generalizăm și scoatem în față coșul de gunoi, vorbim de tabloide, de băieții care își pun teancuri de euro la poza de profil și de fete care mai pun un sân pe timeline pentru un pumn de like-uri. Ar fi putut să zică și de faptul că pe Internet se fură munca oamenilor (filme, muzică etc.), dar probabil și-a dat seama că și el a făcut bani cu ceva ce nu îi aparținea și că a fost oricum destul de ipocrit când a pomenit de vulgarități și de titluri de prost gust.

Domnul Tucă se  visează un fel de Morpheus, care vrea să elibereze Neoul din noi, să ne rupă din rețeaua perversă, care ne vrea tot timpul conectați, cu sufletul, cu mintea, cu degetele și cu trupul expus pe news feed-ul altora. Vrea să ne întoarce la ziarul lui, la un eventual talk show în care să își etaleze cu mândrie, din nou, bretelele. Dar, din păcate pentru el, acest lucru nu se va întâmpla.

.

Pentru domnul Tucă:

Domnule Tucă, noi, dobitocii, rămânem pe baricade, pe Internet, pentru că:

• Aici chiar avem posibilitatea de a ne feri de joculețele voiculesciene, adamesciene, păunesciene, vântunesciene etc.

• Aici avem ocazia să citim asemenea articole, care ne deschid ochii și ne fac să înțelegem unde a ajuns țara asta pe care și tu puteai să o aperi când aveai emisiune pe televizor și un ziar care se mai vindea.

• Aici vedem mai mult decât ce ne arătați și spuneți voi, oamenii de presă.

Presa ne livrează din ce în ce mai puține articole d-astea, pe când Internetul a scos la suprafață niște oameni care ne oferă atât de multe articole care ne inspiră și ne fac viața mai frumoasă.

.

În încheiere, domnule Tucă, vreau doar să vă dau exemplul domnului Andrei Pleșu, care în ciuda faptului că a tras blogurile (și oamenii din spatele lor) de urechi, are un stil impecabil de a pune problema. Chiar și atunci când își pune cizmele de cauciuc și scrie despre zona mocirloasă a tabloidelor. Luați exemplu de la domnia sa, vă va fi mult mai lin procesul de adaptare la Internet și la rețelele lui de socializare.

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

9 comentarii Adaugă comentariu

  1. E din Caracal. CLICK AICI să vezi ce s-a răsturnat acolo!

  2. #3 Comentariu nou

    Singura treaba e ca Presu e fost turnator la secu, cu nevasta turnatoare, pupinbasist jegos si fara probele de moarala de a se infrupta din banii publici.

    • #4 Comentariu nou

      @Sandman, mă refeream strict la strategia domniei sale, strategie cu care a abordat blogging-ul.

  3. #5 Comentariu nou

    chiar daca are si partile lui rele, jurnalul national e unul din putinele ziare din ziua de azi care mai are articole si reportaje extraordinare. da, a dat si jurnalul in boala click aici, dar nu asa mult ca alte tabloide si ziare de 2 bani. una cu alta, tuca cam are dreptate, chiar daca nu e el cel mai in masura sa faca pe lupul moralist

  4. dmnu”Tuca este un pervers..lup mediatic

  5. Nu ca sa-l apar pe Tuca, dar am impresia ca a fost gresit inteles. Respectiva poezie nu se refera la Internet si la internauti in general, din ce vad eu, ci la cei care – din lipsa de experienta sau o curiozitate de nestapanit – apasa pe toate clickurile de tip tabloid.
    In plus, nu cred ca poate spune cineva sigur cand si-a facut el cont de Facebook prima oara, avand in vedere posibilitatea de a folosi un pseudonim. Iar jurnalul.ro apare pe locul 7 la categoria stiri/massmedia pe trafic.ro, deci nu as zice ca iese la pensie asa repede.
    Cat despre “muritorii” care “prind glas” pe retele sociale, avand in vedere ca avem deja milioane de useri in Romania, nu e ca si cum “vocea” unuia se aude mai tare decat a unui jurnalist. Ca dovada, daca scriu eu o poezie, ma indoiesc sa apara critici.

  6. #9 Comentariu nou

    cand ma dojeneste plesu, inteleg sa iau putin seama la ce spune. cand o face tuca, citesc repede titlurile din jurnalul condus de catre dlui si imi vad de drum:)

Adaugă comentariu