De ce mai avem mult până departe

În ultimul timp am trimis, ca blogger, mai multe mailuri cu propuneri de colaborare pe diverse proiecte. Toate mailurile erau corect scrise gramatical, erau realiste și conțineau informații explicite despre cine sunt și ce vreau.

Trebuie să recunosc că în unele mailuri aveam un ton mai prietenos și destins, chiar mai trânteam și câte o glumă. Nimic vulgar, nimic tupeist, eram doar un blogger cu inițiativă care voia ceva și era pregătit să dea, la rândul lui, ceva.

Ei bine, absolut niciuna dintre persoanele care se aflau la capatul celălalt al fibrei optice nu a răspuns. Nici măcar un NU sec. Nimic. Tăcere de mormânt neprofanat încă. Asta în condițiile în care toate persoanele contactate activează în domeniul comunicării și relațiilor publice. Cu alte cuvinte, persoanele astea ar trebui să știe să te dea dracu’ cu o atât de mare finețe încât să le pupi mâna că au făcut asta. Totuși, persoanele acestea nu au ridicat două degete de pe masă ca să tasteze măcar un NU.

Chiar dacă sunt visător, nu sunt genul de om cu capul și restul corpului în aer. Pun întrebări de bun simț și îmi văd lungul nasului. În astfel de mișcări, cum a fost trimiterea mailurilor, am întotdeauna grijă să am spatele acoperit. Nu vin de nicăieri și încep să emit pretenții. Asta pentru că știu că mai am foarte mult de tras ca să ajung acolo unde vreau, ca blogger. Dacă s-a întâmplat vreodată să deranjez cu părerile mele vreun brand sau vreo firmă de PR ce deține respectivul cont, vreau să le garantez celor lezați că părerea mea a fost sinceră și niciodată nu am luat pe cineva la țintă pentru că aveam eu o zi proastă. De fapt, chiar așteptam o replică oficială din partea lor, replică pe care o respectam și care nu zăcea în spam.

Revin. Dacă “noi ca oameni” nu vom fi în stare să schimbăm ceva în modul mut cu care îi tratăm pe cei care încearcă să comunice cu noi, ne vom pierde darul comunicării și vom fi doar niște animale care vânează fiecare pentru el. Nu am studiat “științele comunicării” și poate se vede asta, dar sunt convins că și un reply cu un “nu, bă prostule!” e mai bun decât o tăcere care naște frustrări și astfel de articole în tabăra celor care așteaptă un răspuns.

P.S. Nu știu cât contează acest lucru, dar simt că trebuie să-l menționez: zilnic primesc mesaje în căsuța de contact sau mailuri cu propuneri de link exchange. Vă rog să mă credeți că îmi rup câteva zeci de secunde să le răspund tuturor, în parte, că eu nu fac link-exchange. Cel mai probabil, toți mă înjură în gând când se văd refuzați și, la fel de probabil, undeva în sinea lor apreciază faptul că le-am răspuns. Dar din toată treaba asta eu dovedesc că îmi respect produsul, brandul pe care încerc să-l cresc și, mai ales, mă respect pe mine, ca om.

Dacă vrei să fii la curent cu articolele care-mi ies din minte și mână, apasă aici.