După o noapte cu minus foarte multe grade în termometre, mașina din dotare nu pornea. Iau “crocodilii” din portbagaj, ridic capota, trag grăbit ca o coloană oficială gabrielopreană mașina domniței lângă fiatul meu înghețat și mă pregătesc să-l resuscitez. Având în vedere că nu era loc în fața mașinii mele, am blocat preț de câteva minute străduța (care nu e îmbibată în trafic mai deloc de obicei). Aveai nevoie de fix două secunde să te uiți la mine ca să îți dai seama că eram disperat să rezolv treaba cât mai repede, ca să nu stau în calea vreunui șofer.
O cucoană de tip pietoană cu căciulă de blană și privire încruntată venea agale din depărtare. Mergea pe trotuarul curățat, dar privirea ei laser îmi dădea gaură în ceafă. Mă uit la ea și îi zic încercând să mimez un zâmbet de tip haz de necaz ca să îi detensionez privirea curioaso-intrigată: “Nu mai pornește beleaua! Așa-i iarna!”. Atât i-a trebuit ca să răbufnească cu un text pe cât de absurd, pe atât de pasional: “Dar blochezi strada, domnule! Și așa noi nu avem pe unde merge pe trotuar!”.
În momentul ăla mintea mea și-a luat un ecran albastru-windows-eroare. Asta pentru că: 1. Trotuarul era curat. 2. Ok, blocam strada, dar ea era cu peugeousul. Iar asta o făcea penetrată de grijă fără niciun soi de drept șoferesc. 3. Căciula aia de blană chiar era hidoasă!
Rezultatul? Am bușit în râs isteric. Atât de isteric încât cucoana i-a dat talpă de zici că era pe bune cu mașina.
Între timp, au apărut două mașini care au oprit frumos, iar șoferii au ieșit din mașină să mă întrebe dacă mă pot ajuta. Fiatul a pornit, iar eu am ajuns decent la muncă.
Dar chiar și așa mi-a rămas în minte cucoana pietoană. Cu căciula ei oribilă, cu privirea laser și cu lipsa totală de empatie de care a dat dovadă. Când eram mic mă uitam la bătrâni ca la niște monumente de înțelepciune și chiar credeam că timpul le bagă oamenilor mințile în cap și le oferă strălucirea aia în privire pe care o vedeam la bunica mea.
Se pare că pe unii timpul doar îi înrăiește și le astupă definitiv filtrele empatiei și înțelegerii. Păcat. Nici nu mai zic de bunul-gust. Cum pana corbului să nu fii înțelegător cu oamenii din jurul tău când ei te înțeleg că porți hidoșenia aia de căciulă de blană?
———————————————————————————————-
Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!
4 comentarii Adaugă comentariu
Dacă era mașina ei, era ok, “se întâmplă”.
Nu toți oamenii trecuți de tinerețe sunt ca în povești!
Uneori esti prea dragut cu neamurile proaste din jurul tau …
Mai e si faza ca unii oameni nu pot simti empatie sau oricare alta emotie. Cand vezi astfel de oameni, fugi ca de dracu! Si mai ales, nu pune niciodata la suflet ce zic sau ce fac. De obicei oamenii astia au tulburari grave de personalitate, gen: psihopati, sociopati, schizofrenici, narcisisti, borderline, etc. Cam d-asta “suntem” asa de rai si cam d-asta e societatea in halul in care e.