Legenda spune că, în momentul în care am fost pus față în față cu tradiționala tavă plină cu obiecte “la ruptul turtei” “la tăiatul moțului”, eu am ales o carte pe care scria “Teoria Conspirației pentru începători”.
Poate tocmai d-asta am crezut dintotdeauna că preparatele chinezești au nume dubioase din motive care țin strict de marketing. De fapt, eu îi suspectez pe chinezi că în intimitatea căminului mănâncă la fel ca noi, cu “furculiționul”, iar schema aia cu bețișoarele este de fapt tot un truc prin care se diferențiază “ritualic” de restul de 6 miliarde de oameni de pe planetă.
Nu știu exact cum a aflat Wu Xing de teoriile mele sau dacă e potriveală, dar mi-a trimis pe adresa redacției două “ȘtiațiCă-uri”, în care m-a luminat cum că preparatul “Furnici în copac” (蚂蚁上树 mǎyǐ shàng shù) nu are legătură cu faptul în bucătăria chineză se regăsesc multe ingrediente care se mișcă sau se târăsc pe pământ.
Numele respectiv vine de la faptul că bucățelele mici și picante de carne tocată combinate cu tăițeii și orezul arată ca niște furnici care se cațără pe crengile unui copac. Metaforici rău chinezii ăștia, domnule!
La fel și cu “Pachețelele de primăvară”. Din fericire (sau din păcate pentru unii indivizi cu gusturi mai speciale), nu găsim în interiorul lor ghiocei și fluturași. Numele vine de la faptul că “Sărbătoarea Primăverii” este cea mai importantă sărbătoare chinească și marchează trecerea în noul an, iar pachețelele respective sunt specifice și nelipsite din meniul lor pe perioada acelei sărbători. Sunt ca sarmalele noastre de Crăciun. :)
Ce a vrut de fapt Wu Xing să-mi transmită cu ajutorul pachețelului informativ pe care mi l-a trimis a fost să îmi explice că știe care-i treaba cu toate numele dubioase ale bucătăriei chineze și implicit știe să prepare zilnic toate preparatele cu nume ciudate (sau nu) din meniul chinezesc. Cum ar veni, #WuXingȘtie.
Dacă articolul de față și-a făcut treaba și ți-a făcut poftă de vreun preparat chinezesc, înainte să faci comanda îți recomand să zici parola WU XING ȘTIE, ca să fii omenit cu o reducere de 10%. Parola e valabilă până la finalul anului. :) Poftă bună! :D
Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!