Prolog: În articolul de față vă prezint o campanie simpatică din Franța și vă explic de ce cred eu că respectiva campanie a ratat la milimetru un insight super-real.
O organizație non-profit din Franța, care este axată pe lupta cu dependețele oamenilor, a născocit o campanie de conștientizare a faptului că de multe ori nici nu observi dependența unei persoane pe care o urmărești în social media.
Pe scurt, au inventat un personaj pe nume de cont de Instagram “Louise.Delage”, care a început să posteze poze din viața ei perfecto-îmbibată în petreceri și călătorii cu paharul în mână. În toate pozele, individa noastră avea câte un pahar sau câte-o sticlă de ceva bun în mână sau pe lângă ea. “Followerșii” au început să apară și și-au adus și like-urile cu ei.
Oamenii responsabili cu campania au făcut seeding cu ajutorul mai multor KOL și “boți”, care urmăreau hashtag-uri și dădeau like-uri, atrăgând atenția asupra contului “tipei fantomă”. Tot mecanismul respectiv a dat roade, contul a crescut cu 16.000 de urmăritori în câteva luni, iar postările au reușit să strângă peste 50.000 de like-uri.
În fine, ideea e că oamenii au dat cu reveal-ul în populație la sfârșitul lunii septembrie și au subliniat faptul că mai toți urmăritorii și “likerii” contului nu au observat dependența “de pahare și sticle ale tipei” și că la fel de ușor pot să nu observe dependența unei persoane dragi.
https://www.youtube.com/watch?v=ecRheslTlwE
găsită aici
Acum, după ce am sintetizat și tradus cât de cât articolul de pe AdWeek pe care îl găsiți în sursă, hai să vă zic ce cred despre această “neconștientizare a dependenței contului fals” pe care care au împins-o în față creatorii campaniei.
Mai toți urmăritorii nu au observat (sau nu au zis nimic în comentarii) pentru că:
- Nu le pasă atât de tare. Văd o gagică, dau like și își continuă sesiunea de dat like-uri la gagici cu viață perfectă pe Instagram.
- În general, pe rețelele sociale, oamenii sunt bombardați cu postări de la sute, poate chiar mii de oameni și pagini de brand. Memoria oamenilor este extrem de scurtă și, dacă îi întrebi cui i-au dat like de dimineață la poza cu rapiță, cel mai probabil vor zice că nu mai țin minte sau îi vor acorda meritul pozei altui utilizator decât celui care chiar a postat-o.
- Personajul principal al campaniei nu era real, deci nu avea prieteni reali. Deci chiar nu era apropiata nimănui. Deci nu exista niciun individ căruia chiar să îi pese de paharele ei. Dacă era reală, sigur se găsea vreo mătușă rătăcită pe Instagram care să-i zică “lu’ mă-sa” că fiică-sa a dat în patima alcoolului. Dacă voiau să o facă pe bune, trebuia să ia un personaj real.
Eu am avut o serie dubioasă de pus poze cu alcool zi de zi pe rețelele sociale acum câțiva ani. Chiar eram dependent de pus poze cu alcool pe interneți mai mult decât eram de fapt de alcool în sine. O făceam mai mult să arăt Universului cât de mult mă distram eu.
Știți ce s-a întâmplat? Mai toată lumea a observat că o luasem pe arătură din cauza “uleiului”. Prietenii apropiați m-au tras de mânecă și au făcut un soi de “intervenție pe chat”. În fine, încă mai spăl la imaginea aia de șprițar profesionist. :)
Insight-ul real în toată povestea, dar care nu reiese din campania de mai sus (asta pentru că personajul nu era real), este că social media amplifică dependența.
Asta pentru că prietenii și urmăritorii chiar dau like-uri la o poză cu distracție pe bază de alcool și cumva începi să bei și să pui mai des poze cu și despre alcool, ca să iei like-uri, să îți hrănești părticica aceea din ego care îți zice mereu “mamă, cât de important ești!”.
În fine, campania francezilor o să rupă și se va vorbi mult despre ea. Chiar dacă e artificialo-superficială, undeva în jurul ei gravitează un subiect real, care probabil va fi exploatat la un moment dat: dependența generează like-uri, iar like-urile amplifică dependența. E un cerc vicios al viciilor, cum ar veni. :)
Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!
3 comentarii Adaugă comentariu
a!!!
Deci din cauza ta nu mai pun eu poze cu alcool pe net.
Chiar nu stiam de ce nu m-am laudat aseara cu berea aia. Si da si eu am avut o interventie din asta. Dar ce altceva mai bun sa fac? :))
In sfarsit cineva care o inteles care-i treaba cu campania asta si nu scrie un articol doar de dragu’ de a prinde niste trafic in plus! Bravo ma baiatule;)