Discuțiile despre politică durează la infinit, noi suntem muritori

Sunt bombardat zilnic cu zeci de titluri din zona politică. Bloggeri, jurnaliști sau simpli păreriști, care fac uz de caractere pe Twitter și Facebook, toți trag în politicieni din diferite unghiuri, care variază de la Roșia Montană, la privatizarea CFR Marfă, la moartea suspectă a unui copil ieșit din raza de supraveghere a părinților.

Ieri circulau pe Facebook niște poze la care lumea râdea și dădea share cu poftă. Una era cu președintele țării și familia sa, o poză cu o familie tipică anilor ’90, îmbrăcată ciudat, cu coafuri ciudate, deh.. anii ’90. Cealaltă poză era cu premierul țării la vârsta de 20 de ani, în haine militare, cu eterna pungă de plastic în mână, cel mai probabil venea dintr-o permisie.

În urmă cu câțiva ani erau la modă glumele cu Udrea, Boc și Blaga. Acum avem bancuri cu Ponta și Crin. De-a lungul timpului am râs de Roman, de Iliescu, de Constantinescu, de Ciorbea, de Radu Vasile, de Adrian Năstase, de Tăriceanu, de mulți-mulți alții. Pe scena politică se face un rulaj constant de nume, fețe, apucături și discursuri. Din public apar bancuri, articole, păreri, mici revolte. Politicienii știu deja ce rol să joace ca să ajungă pe scenă, ce discurs să repete în oglindă ca să rămână acolo și ce lacrimi să verse ca coboare treptele fără să atragă prea multă atenție în timp ce dau check in în vreo vilă de protocol aflată pe malul lacului Snagov.

De ce am ajuns aici?

Pentru că ne-am obișnuit să ne urîm conducătorii și politicienii. Și pentru că ne-a cam plăcut, de-a lungul istoriei, să îi cam omorâm ori de câte ori am avut ocazia. Pentru că nu mai avem încredere în nimeni dintre toți cei care urcă pe scena politică și pentru că ne place să comentăm orice mișcare a liderilor.

Pentru ca orice român care face business de succes în țara asta se ferește să își exploateze calitățile de lider în calitate de prim-ministru sau președinte al țării, astea sunt niște scaune urâte de popor și aflate în permanență pe luneta jurnaliștilor. Un exemplu concret mi s-a părut reacția lui Radu Georgescu, care a fost întrebat în cadrul emisiunii “Ora de business”, a lui Moise Guran, de ce nu vrea să fie mai mult decât liderului unei afaceri (emisiunea o găsiți aici, faza respectivă este la minutul 42:00), și care a răspuns foarte diplomat “Este un job pentru care nu m-aș scula dimineața cu plăcere să îl fac”.

Sincer, de ce să își facă transforme viața într-un calvar, să fie alergat de presă, înjurat de popor, înghesuit de colegii de partid, când poate să ducă o viață mult liniștită făcând business-uri de zeci de milioane de euro, în mediul privat?

Ne merităm politicienii pe care îi avem

I-am obișnuit cu alegeri câștigate pe bază de găleți și veste cu logo-ul partidului. I-am obișnuit să nu venim cu o listă de contracandidați la indivizii cu care se înscriu ei la alegerile electorale. Asta mă face să îmi aduc aminte de tentativa finuță de a câștiga Bucureștiul. Să fim serioși, Nicușor Dan chiar nu avea nici 1% din ce îi trebuie unui om să ajungă Primarul General al Bucureștiului. El va rămâne eternul protestatar, urcat cu forța în dubă pentru că nu se dădea din fața unei clădiri care urma să fie demolată, singurul lui scut fiind o pungă de plastic (găsiți un video aici).

Dacă vrei să câștigi în fața lor, trebuie să fii mai șmecher decât ei. Să iei legile pe care ei le-au făcut pentru protecția lor și să le faci să te protejeze pe tine mult mai bine decât pe ei.

Concluzie

Recitiți titlul articolului.