Am citit recent un articol bun despre industria publicitară, semnat Corina Băcanu, care chiar are un C.V. în măsură să își dea cu părerea despre joculețele simpatice din publicitate.
Ei bine, spre finalul articolului, Corina a tras de urechi anumite persoane care prestează în zona de comunicare, persoane care s-au plâns de reclamele YouTube care ne întâmpină când vrem să vedem un videoclip-ceva.
Și pentru că mă simt cu musca pe timeline, din moment ce acum ceva timp am postat un status pe Facebook în care făceam un mișto finuț de reclamele cu pricina, chiar dacă Corina sigur nu stătea cu degetul la tâmpla mea în articolul cu pricina, trebuie să zic și eu ceva, că d-aia am blog, calculator, curent electric și Internet:
Jur cu mâna pe tastatură că nu am avea ceva cu băieții de la YouTube, care îmi servesc reclame, atâta timp cât reclamele sunt targetate corect și astfel de mizerii nu îmi sunt băgate cu forța pe monitor, fără a avea posibilitatea de a le da hide, să nu mai fiu torturat cu ele și data următoare când intru să arunc un ochi pe ceva. Zilele astea mă aleargă prin filmulețe reclama cu Oana Pellea (la Cosmote) și una cu caravana Golden Brau, chiar nu am nici cea mai mică problemă cu ele, le las să își facă damblaua de 5 secunde, după care dau Sfântul Skip Ad.
În altă ordine de idei, mă amuză teribil fazele astea:
comentariu împrumutat de aici