O cucoană din Africa de Sud, care are un magazin de bijuterii făcute din lemn, cochilii și ramuri de copac, s-a trezit că urmează să fie târâtă prin tribunale de Dolce&Gabbana pentru faptul că magazinul ei poartă numele de Dolce and Banana.
Femeia a schimbat repede numele magazinului și astfel a reușit să se eschiveze de beleaua care se anunța pe capul ei, numai cheltuielile de judecată o costau 9000 de euro, sumă care o scotea irevocabil din business.
Acu’, trecând peste comicul situației în care un monstru de companie mârâie juridic la un magazin de bijuterii din scoici de pe lângă Cape Town, cum să fi ajuns micuțul business “Dolce and Banana” pe retinele mai-marilor de la Dolce&Gabbana dacă nu ajutat de internet?
Magazinul are un site (care și-a schimbat numele, dar nu și url-ul) și o pagină de facebook (pe care găsiți câteva ironii fine ale proprietarei la adresa situației).
Dar nu cred că așa au aflat cei de la Dolce&Gabanna despre ei, cred că mai repede le-a fost atrasă atenția de sutele de poze care circulă pe net cu magazinul respectiv (exemplu). Oameni care pur și simplu au pus poza cu magazinul pe facebook, twitter, blog ca să râdă “hă-hă, ce mișto fac ăștia de Dolce&Gabbana!”.
Ce-i drept, până la urmă, s-a terminat cu bine. Femeia și magazinul ei au beneficiat de super-publicitate, s-a scris până și în România despre ei. Cel mai mult a avut de suferit Dolce&Gabbana, care și-a mânjit mâinile de sânge de magazin de bijuterii din scoici. Dar ideea că internetul poate crea probleme prin rapiditatea cu care duce veștile de colo-colo, ducând astfel informațiile tale chiar și pe monitorul cui nu ai vrea să le afle, cred că rămâne valabilă.