Închide

Ce vrei să cauți?

Două vloguri de perspectivă

Încă nu am ajuns la nivelul la care pot să le dau numărul de urmăritori peste cap cu o promovare, dar știu pe propria piele că la început de drum orice cuvânt frumos aruncat în direcția ta îți dă aripi mai ceva ca un Red Bull. Așa că în cuvintele ce urmează o să vă recomand două entități care au pus zilele trecute, aproape în premieră, pe interneți două clipuri de tip vlog care mi-au plăcut.

Primul aparține entității numită Virgin Radio Romania și îi are în rolul aproximativ principal pe matinalii de la Virgin Tonic: îi știți și voi bine, nu trebuie să îi mai enumăr. Sunt super energici toți indivizii care apar în clip, glumele sunt atât de bune încât zici că au făcut un brainstorming serios înainte să filmeze, dar mai mult sigur sunt spontane. Plus că structura vlogului, posesoare de insert-uri smart în care Shurubel îi testează cunoștințele unei colege de tip Wikipedia, pare a fi foarte gândită înainte.

Ăsta-i clipul:

Al doilea vlog aparține entității pe nume de buletin Mihai Toader-Pasti, prietenul ăla al meu care a pus la cale steaua mariciano-provizorie din fața magazinului Cocor. Ei bine, flăcăul a făcut un test-vlog după ce a fost în weekend la Academia Titi Aur și a făcut Cursul de #CondusDefensiv. Sper să mai facă, asta pentru că are mult umor spontan în dânsul și i-a ieșit un prim clip mai mult decât decent la capitolul filmare/editare (nici nu vreau să îmi aduc aminte cum a fost primul meu episod de vlog).

Ăsta-i clipul:

Cum m-am ‘răsturnat’ cu mașina la Academia Titi Aur

Duminică m-am ‘răsturnat’ cu mașina la Academia Titi Aur – ATA și recomand din tot sufletul cursul de #CondusDefensiv. Dacă sunteți curioși, vedeți pe scurt ce s-a întâmplat în cele 8 ore: de la teorie la practică, dar și momente ‘pericluoase’.

Cu această ocazie am aflat că la 10 milioane de km media europeană este de 80 decese, medie la care Romania contribuie din plin de pe ultimul loc cu 420 decese pe an, mai mult de dublu fata de colegii bulgari de pe penultimul loc. UK este pe primul loc cu 39. Susțin campania #viataeata și te rog, #condudefensiv!

Mulțumesc, Secan Mirela, pentru invitație!
Thanks Mirela, din nou și Andrei Crivăț pentru video-urile cedate generos!

Posted by Mihai Toader-Pasti on Tuesday, 12 September 2017

 

Sper să se țină toți de treabă ca să ne facă feed-ul mai frumos. Internetul chiar are nevoie de o infuzie video de oameni fini, iar ăștia pe care i-am recomandat mai sus chiar sunt ce trebuie. :)

 

Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

Adaugă comentariu