În ciudat faptului că mă sperie gândul că în viitor nu o să mai vedem cerul pentru că o să avem mii de drone bâzâitorare care o să zboare pe deasupra noastră, transportând oameni prin oraș, trebuie să notez apariția primei drone care poate transporta un om care are până în 100 de kilograme. Măcar așa scăpăm de problema lipsei autostrăzilor. :)
Drona, pe nume de “buletin” The EHang 184, poate zbura până la 50 de kilometri cu o viteză de 100 de kilometri/oră. Este proiectată și făcută în China, a fost prezentată la CES 2016, dar se pare că va prinde aripi în alt colț de lume, după ce agenția responsabilă cu drumurile și transporturile din Dubai a anunțat că a pus la cale un plan prin care vrea să introducă până în luna iulie un serviciu de transport persoane cu ajutorul dronelor.
E posibil să mă grăbesc în afirmații, dar cred că Mohammed bin Rashid Al Maktoum este unul dintre liderii planetei despre care nu se vorbește suficient. Șeicul este prim-ministrul, vice-președintele Emiratelor Arabe Unite și emirul Dubaiului, iar în 2010 a lansat un proiect, UAE Vision 2021, prin care vrea să plaseze Emiratele Arabe Unite printre cele mai puternice țări din lume.
Se pare că se țin de treabă, aruncați un ochi pe speakerii pe care i-a avut evenimentul ăsta în cadrul căruia a fost anunțat proiectul cu dronele. :)
sursă clip
Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!