Eu cred că “pesedeul” are o echipă de social media cel puțin la fel de eficientă precum a avut eMAG pe durata Black Friday-ului. Probabil ați văzut de BF toate postările în care echipa respectivă era lăudată, pe bună dreptate, pentru rapiditatea cu care răspundea la întrebări și reclamații.
Mai cred și că putem spune că avem dovada clară că indivizii din PSD sunt în spatele blocărilor de conturi de Facebook din ultima vreme, iar asta ne lămurește cu privire la două aspecte:
1. Sunt profund intimidați de mulțimea coagulată în stradă.
2. Nu au nicio jenă să aplice în continuare tacticile de timp “mineriadă” învățate în “Școala Ion Iliescu & tovarășii”.
Puțin context:
Săptămâna trecută a început să plouă cu block-uri pe conturile de Facebook ale unor indivizi vocali în social media, care erau cunoscuți pentru talentul cu care aruncau în roșul politic din România tot felul de săgeți generatoare de multe reacții.
Partea interesantă cu aceste block-uri erau foarte bine coordonate. Postacii care le dădeau report căutau cele mai mici nereguli care puteau fi penalizate de acele Community Standards create de Facebook pentru a menține o oarecare ordine și disciplină pe rețeaua socială nambăr oan.
Aceste nereguli puteau fi niște postări de acum câțiva ani în care vreunul dintre anti-pesediști a folosit cuvinte grele de tip “bozgor” sau chiar și niște comentarii lăsate printr-un colț de Facebook, acum câteva săptămâni, care conțineau cuvinte de tip “bulangiu”. Nici nu vreau să îmi imaginez cantitatea de research depusă de “minerii virtuali” care au dus aceste block-uri la bun sfârșit.
Cumva, asistăm la o schimbare de strategie de social media foarte periculoasă. Dacă până acum “minerii virtuali” veneau în postările anti-partid și aruncau cuvinte grele în stânga și în dreapta sub protecția unor conturi false, acum își folosesc conturile lor pe bune ca să dea report-uri sub protecția anonimatului oferit de Facebook.
Dacă în cazul minerilor de tip postaci, toată lumea își dădea seama instant care e menirea lor pe pământ și le dădeau block și delete, în cazul acestor report-uri anonime nimeni nu îi vede, dar efectul lor este imediat, reducerea la tăcere pe Facebook, paralizând astfel conturi cu mii de urmăritori și oprind din fașă mișcarea anti-psd.
Ce s-a întâmplat zilele astea? Practic “minerii virtuali” le-au scos bateriile câtorva portavoci anti-psd tocmai în ajunul protestelor, topind puțin câte puțin din bulgărele de zăpadă care se rostogolea spre Piața Victoriei.
Lovitura de finețe:
Măiestria diabolismului din spatele strategiei “minerilor virtuali” s-a văzut cu adevărat în seara protestului. Oamenii și-au dat seama că rețeta unui protest de succes este bazată pe nucleul de protestatari care postează de la fața locului și își îndeamnă prietenii și urmăritorii să vină și ei în piață. Postările respective funcționând ca un magnet și atrăgând râuri de oameni spre protest.
Așa că au vânat cu răbdare și “minereală” postările în care erau date check in-uri de la protest și le-au dat report. Rezultatul? O recoltă impecabilă de conturi blocate pe motiv de “spam”, printre care și contul meu.
După ce am dat share evenimentului “Bucuresti – STOP Legile Justiției! Nu scăpați!” și am invitat oamenii să iasă la o plimbare pe Magheru ca să vadă “luminițele” (găsiți postarea aici), m-am trezit că nu mai puteam posta nimic de la protest sub motivul că fac spam sau nu respect “standardele comunității”:
Alături de mine au mai fost zeci, poate sute de alți indivizi care au fost loviți de ștampila de “spammeri” și de imposibilitatea de a posta ceva de la protest pe Facebook. Norocul meu fiind totuși că am pagină de Facebook și acolo am putut să postez.
Se pare totuși că mișcarea de finețe a “minerilor virtuali” a fost un succes. Sunt sigur că mulți oameni se uitau aseară în feed și li s-a părut că nu prea a fost lume la protest din moment ce nu prea posta nimeni. Asta în timp ce multe display-uri de telefoane afișau mesajele astea:
Găsiți la Dragoș Stanca în comentarii o listă impresionantă de persoane cărora li s-a blocat opțiunea de a posta pe Facebook aseară.
Un soi de concluzie
Dacă mai aveați vreun dubiu că indivizii care conduc România în momentul de față vin din cele mai negre colțuri ale trecutului întunecat pe care l-a avut țara asta, cred că tactica asta extrem de vizibilă de băgat pumnul în gură (sau block-ul în tastatură) pe care o practică zilele astea ar trebui să vă ia dubiul la plimbare.
Dacă o credeți p-aia cu statul paralel, p-aia cu diabolicele companii străine care ne exploatează în timp ce scot banii din țară, p-aia cu SRI-ul care controlează totul sau alte teorii conspiraționiste, cred că mai e loc să vă puneți și întrebarea de ce plătesc băieții de la putere niște zeci/sute de indivizi ca să stea într-un beci și să reducă la tăcere virtuală mai mulți oameni care nu fac altceva decât să tragă niște semnale de alarmă și să protesteze împotriva întoarcerii în timp.
Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!
8 comentarii Adaugă comentariu
Nu stiu cum ai perceput tu situatia data fiind aceasta problema (iar aceste blocari nu au neaparata nevoie de posturi vechi in neregula, ci de suficient de multe raportari aparent valide – daca depasesti media din acea perioada, intri automat in colimator), dar evenimentul curent a fost cel mai bine promovat de facebook pana acum, din ce am vazut in feed la mine sau la prieteni. In primavadara, vedeam posturile de chemare la protest a 2, a 3-a zi, in acest weekend le-am vazut din timp si nu a trebuit sa mai intru direct pe grup, le gaseam in feed. De asemenea, in timpul protestului am primit notificari si postari la cateva minute dupa ce au fost postate, pana acum le vedeam tot a doua zi (cum ar fi apelul de a merge pe un anumit traseu la plecare – era complet inutil a doua zi). Data fiind cantitatea imensa de postari relativ similare, este foarte posibil ca FB sa aiba vreun algoritm care sa considere acest comportament abuziv, repetare in masa a unor mesaje necomercializate de FB poate fi la fel de bine spam din perspectiva unui algoritm care nu poate diferentia intre tipurile de continut.