În ultimele săptămâni am tot auzit de oameni care au făcut pojar sau care erau speriați pentru că unii dintre colegii lor au făcut respectiva boală a copilăriei și, după cum bine știți, beleaua se ia destul de ușor.
Chiar zilele trecute m-am întâlnit în Centru Vechi cu un amic care era fericit că, după aproape o săptămână de stat în casă și de luptat cu boala, a ieșit în sfârșit la o bere în oraș. Până și Flavia, colega mea de #London4, s-a urcat în avionul ce ne-a dus la Londra cu frica de a nu fi luat pojar de la un amic și de a purta epidemia românească pe meleagurile britanice.
Din câte am căutat și găsit pe Google, se pare că epidemia asta ne cam bate la cap de prin luna decembrie a anului trecut, asta după ce a pornit de la francezi, a intrat în decembrie pe la porțile Timișoarei și a ajuns în București prin februarie.. (probabil că a venit cu mașina de a făcut atât de mult) :D
Ieri seară mi-a sărit tweet-ul lui Vlad Petreanu, care pe lângă faptul că m-a amuzat teribil, m-a făcut să mă întreb dacă am avut pojar când eram mic, asta pentru că nu mi-ar prinde bine o săptămână de stat în casă, fără să beau o bere prin Bucureștiul meu drag, chiar dacă am atât de multe jocuri de bifat: L.A. Noire, Mafia 2 etc. :))
