Probabil ați văzut, probabil nu, Clanul Ionescian plănuiește să își ia un cuib doar al lui anul ăsta. Așa că am făcut un clip în care am anunțat seria #CuibulIonescian care va apărea pe canalul meu de YouTube în perioada următoare.
Clipul a boxat vreo peste 38.000 de views în două zile de la publicare și am primit vreo 500 de comentarii. Vreo 5 dintre ele au fost pe critică, așa că le-am răspuns cu subiect și predicat, ca să o fac geloasă pe tanti Grapini. Însă unul dintre ele m-a făcut să scriu atât de multe cuvinte care se leagă între ele cu o logică atât de bună încât cred că merită să fie îndosariat în acest articol și să rămână indexat pe interneți cât timp o să mai aibă Vali bani să plătească hosting pentru acest blog.
Revenind la comentariul respectiv, aceasta este minunăția:
Iar răspunsul marician a fost (și este) următorul:
Gds gds, chiar mă bucur ca ai aterizat in comentarii pentru că am senzația ca tinerii au mai multe de învățat de la tine decât de la mine. Hai să îți explic și de ce am senzația asta.
Mai întâi de toate, hai să vedem ce exemplu poate lua tineretul de la mine:
Dacă muncești zilnic la visul tău timp de 10 ani, e posibil să reușești să traiești la un moment dat făcând ceva ce te face fericit. Pentru context, în 2009 mi-am deschis taraba blogului, iar acum aproape 4 ani am deschis oficial taraba vlogului.
Vei munci mult la visul tău, chiar și atunci când ești în vacanță, iar lumea va crede uneori că e floare la ureche ce faci sau că întreaga ta viață este de fapt o mare vacanță, neștiind ca în spatele unui clip de 15 minute sunt zeci de ore de filmat, de editat, de găsit idei.
Vei inspira oamenii să se bucure de viață, dar vei atrage și comentarii de căcat care îți vor da un pic energia peste cap. Unii vor găsi în munca ta inspirația să își îmbunătățească viața, iar alții vor găsi frustrare și dileme adânci. Însă, la finalul zilei, este posibil ca tu să găsești liniște și împlinire mentalo-sufletească, pentru că undeva într-un sertar din creierul tău vei știi că ești util pentru tine și pentru oamenii care te urmăresc și înteleg #valoarea muncii tale.
Acum hai să vedem ce exemplu poate lua tineretul din comentariul tau:
1. Dacă te bagi ca musca în lapte și emiți păreri despre cum funcționează o campanie publicitară, fără ca tu să ai nici cea mai vagă idee despre fenomenul ăsta, o să îți prinzi degetele în tastatură.
Tineretule, documentează-te mereu înainte să scoți ceva pe gură sau pe tastatură. Altfel o să pici de ignorant. Și e plină țara de ignoranți. Nimeni nu vrea lângă el un om care crede ca le știe pe toate, când de fapt nu știe mare lucru.
2. Dacă tu crezi că nu este posibil ca un om să fie platit ca să fie sincer și să transmită informații corecte, înseamnă ca ai mințit ceva la viața ta ca să ajungi să îți plătești abonamentul la net.
Tineretule, e bine să ai mereu la tine busola moralității. Nu îți călca pe principii pentru bani, nu îți vinde votul pentru o găleată cu făină și ulei. Gândește pe termen lung în țara tunului românesc. O să te remarci mai ușor din mulțime
3. Dacă ai senzația că tu știi ce înseamnă să muncești, față de ăla pe care îl critici că merge prea des în vacanțe și își ia casă, cred că de fapt nu ai idee cum e să muncești cu cap și suflet.
Tineretule, explorează mereu cât mai multe opțiuni de muncă. Testează-ți talentul și aplică-l în cât mai multe job-uri.
Eu mereu am avut “papagal”, iar familia îmi zicea “Gura Mare” pentru că vorbeam prea mult. Așa că la 20 de ani am lucrat un an ca operator call center, unde mi-am pus vorbăria la treabă, iar apoi ca agent watch replica de vânzări vreo 4 ani, unde vindeam prezervative și cosmetice în piețele, buticurile și magazinele din București.
Am fost mereu un visator și îmi imaginam tot felul de cai verzi pe pereți, obosindu-mi familia și profesorii la școală cu vorbăria și cu ideile mele, așa că la 25 de ani m-am angajat în publicitate, unde am lucrat 8 ani, visând tot timpul moduri inedite prin care companiile să comunice.
Mereu mi-am dorit să experimentez chestii noi, să văd lumea, să mănânc chestii bune, să îmi pun instant nebuniile în practică. De exemplu să mă urc într-o autorulotă si să plec prin Europa, ceea ce o să și fac vara asta. Așa că am decis sa fiu creator de conținut pe interneți, o chestie care îmi permite să vorbesc mult, să visez tot felul de nebunii și să le fac când vreau eu, în timp ce fac și bani din asta. Și să mă dedic total acestui job, renunțând la job-ul din agenție.
Asa că, tineretule, experimentează cât mai mult și pune-ți talentul în practică. Talentul ăla pe care unii îl văd a fi un defect.
Să muncești nu înseamnă doar să dai cu sapa, să conduci tiruri sau să construiești clădiri. Să muncești înseamnă să și scrii versuri sau glume, ca să distrezi oamenii care au alte job-uri. Înseamnă și să te filmezi singur într-o cameră făcând mișto de chestii amuzante de pe net. Înseamnă să și scrii coduri care nasc site-uri, aplicații și platforme care schimbă lumea. Înseamnă să și faci vloguri călătorind, mâncând și experimentând chestii noi care mai apoi sa îi inspire pe oamenii care dau cu sapa, conduc tiruri, construiesc clădiri și scriu coduri.
Tineretule, fii mai mult decât flăcăul care a comentat mai sus. Deschide-ți porii minții și găsește o soluție să traiesti din ce îți place ție să faci cu adevărat.
În concluzie, monșer Gds Gds, da, cred tineretul are mai multe de învațat de la tine decât de la mine. :) Mulțumesc pentru comentariu!
P.S. Țara Burgărașilor nu sună rău deloc! <3
Abonează-te la vlogul meu aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!
10 comentarii Adaugă comentariu
hosting gratis…
Cel mai bun hosting!
Vreau si eu :))
Bine ați venit in lumea frustraților
Ăștia care stau încă in casa cu mă sa și nu au pic de imaginație nu știu ce înseamnă sa te duci intr un loc și sa faci corelații cu activitățile altora
Și da! Nu vreau sa mă pierd prin locuri ptr a le descoperii ! Mai bine mă uit la Ionesti la vloguri! 😂
❤️❤️❤️
:))) sar’na!
Mă enervezi omule. Pe bune. Cum “chifla ta de pe bârrrrgărrrraș” reușești să editezi așa bine în FinalCut? 😁 Te am văzut.. Îmi place contentul vostru.. Am început și eu ceva pe YouTube. Am de învățat! NIMIC NU ÎȚI IESE ÎN VIAȚĂ FĂRĂ MUNCĂ!
:)) Pardon, editez în Premiere Pro :))
Cred ca tot ce ai bifat mai sus este foarte adevarat, pacat ca mare parte din tineretul din ziua de azi nu inteleg aceste lucruri.
Sper ca nu va luati un petic de pamant si o autorulota!