Pe principiul “Când mai multă lume îți zice că ești beat, te duci și te culci”, cu articolul de față încerc să îmi dau seama dacă este cazul să mă duc să mă culc sau nu. Așadar, hai să vă expun un tip de situație cu care mă întâlnesc în ultima vreme și poate îmi dați voi vreo soluție cum să o abordez pe viitor.
Sunt o fire senilă. Uit date de naștere, nume și uneori și fețe. În cele mai multe situații recunosc fețele oamenilor, dar nu știu exact de unde să îi iau. De când cu semi-semi-celebritatea datorată vlogului, situația s-a înrăutațit. Asta pentru că oamenii vin la mine, mă salută sau pur și simplu se uită la mine și îmi zâmbesc, iar eu nu știu de unde să îi iau. Dacă am fost colegi de școală, de breaslă, dacă am fost vecini sau dacă am schimbat niște vorbe la un moment dat într-un context pe bază de berici. Acum mai e și faza cu semi-semi-celebritatea și se mai adaugă faza cu recunoscutul din vlog.
Așadar, acum că am stabilit un pic contextul, hai să vă dau un exemplu clar de situație dubioasă în care m-am aflat acum câteva zile:
Eram cu Ioneasca la coadă la o pizzerie (insert here glumă cu “evident că nu la sălătărie sau la sală”). În fața noastră era o tipă care la un moment dat s-a întors, s-a uitat fix la mine timp de 2-3 secunde și s-a întors la dilema ei dacă să își ia Pizza Diavola sau altceva.
Mie mi s-a părut cunoscută. Puteam să jur că am mai văzut-o undeva. Poate că lucra într-o agenție cu care am colaborat, poate că la vreun eveniment d-ăsta din lumea online-ului în care mă învârt. Iar dilema asta mi-a născut în creierași tot felul de scenarii de tipul “Bă, dacă mă știe, am lucrat împreună sau am vorbit la un moment dat, iar eu nu o salut, o să zică despre mine că sunt vreun arogant”. Așa că am profitat de faptul că eram cu Ioneasca la purtător și asta scotea clar din discuție interpretarea că încerc să mă dau la ea și am întrebat-o dacă lucrează în PR sau publicitate sau dacă ne-am intersectat în lumea asta.
Chiar dacă în mintea mea șansele erau cel puțin 50-50, răspunsul a fost un “nu” ușor deranjat. Eu mi-am cerut scuze pentru confuzie, Ioneasca se ascunsese în vitrină între o pizza quatro fromaggi și una napoletana, iar tipa și-a văzut de ale ei rugându-se ca pizza să fie mai puțin dubioasă decât individul din spatele ei.
Acum. Întorcându-mă la întrebarea din titlu. Tu, cititorule, ce ai face dacă ai fi senil ca mine într-o situație d-asta? Ai aștepta să te salute mai întâi persoana respectivă ca să fii sigur că nu faci vreo gafă? Sau ai merge la risc doar ca să nu pari vreun arogant că nu bagi lumea în seamă?
Am rugămintea la voi să luați în considerare faptul că oamenii au mereu tendința să îi judece pe ăștia mai extroverți ca mine, care mai pușcă niște cifre decente pe interneți, că “s-au ajuns” și “au uita de unde au plecat”, neștiind că eu chiar sunt exagerat de senil și chiar uit literalmente de unde am plecat. :))
Abonează-te la vlogul meu aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!
cartier watch battery replacement replica value of rolex replica
Imitation cartier Ballon Blue watch bands Imitation omega seamaster gmt shop
mens designer watches replica cartier quartz replica
20 comentarii Adaugă comentariu
aș schimba dealerul.
:))) de pizza? :P
de cosmeticele ioneascăi.
:)) ce om! tu vrei divorț în clanul ionescian!
nu mai trage pe nas fardurile fetei!!!
Pot sa spun ca si eu sunt uituc si cu mintea in lumea mea imaginara unde e caldut si pufos, therefore, m-am confruntat si eu cu asemenea situatii. Am patit sa fiu abordat de persoane pe strada care sa imi zica “Ce faci bro, mama, ce te-ai schimbat, ce-ai slabit”. Si eu eram like “Who is this guy ? Ce vrea de la mine ? Ajutor !? “. In asemenea situatii prefer sa ma prefac ca il cunosc si incep sa ii adresez intrebari de-alea basic, il intreb de familie, nevasta, pisica in speranta ca aflu cine e sau ca usor se incheie interactiunea si ma lasa in pace XD
Eu zâmbesc. Dacă zice ceva, salută, scoate și alte vorbe, salut și eu, poate chiar schimbăm un “Ce mai faci? / Bine, tu?” și apoi îi zic Dianei: “Habar nu am cine era!” :|
amator. saluți tu primul, să pară ca știi cine e :D
:)))
O să îți răspund cu o poveste de mai devreme. Într-o zi a nins … mai tare asa, iar eu eram în oarecare întârziere și n-am avut timp și chef să mai deszăpezesc mașina. Drept urmare am luat troleibuzul, după care am și alergat un pic și am și am intrat gâfâind în troleibuz.
După două stații, primesc mesaje pe chatul de la muncă, unde mă întrebau fetele daca vin cu troleibuzul. Și eu zic, da, că n-am mai avut timp să deszăpezesc mașina. Și când am ajuns să îmi zică fetele că m-a văzut nu știu cine, n-avea treabă cu mine și le-a scris, fată, de când șeful tău merge cu troleibuzul.
Deci politicos e să zici bună ziua, să saluți și să zămbești prietenește, nu neapărat să te bagi în seamă aiurea. Dacă vrea ceva de la tine, vine ea la tine; apoi o să vezi scandalul :))
:))
Asta vara cand m-am intalnit cu voi in Vama ai fost super relaxat si asa cum te-am cunoscut din vlog, am vorbit despre ciorba pe care o cautam amandoi si era sa ma inhate Sasha :))
Tu modestule trebuie sa te obisnuiesti cu celebritatea asta ce bate la usa si aceia care nu realizeaza ca oamenii vin la tine de parca te cunosc de-o viata datorita vlogului, asa cum am facut-o si eu, trebuie sa-si gestioneze singuri frustrarile, nu e treaba ta.
Last name: Hungry
First name: Always
:)) xoxo, bro! înțeleg perfect ce zici.
bun, deci de asta nu-mi dădeai înapoi ăia 10000 de euro.
:))) sal!
Daca nu esti 100% sigur daca cunosti persoana respectiva nu o saluti. Mie mi se intampla sa vad pe cineva cunoscut cu care nu am mai vorbit de mult timp si daca salut nu schiteaza nici o reactie.
Si mie mi se intampla sa nu imi aduc aminte.
Nu esti arogant daca nu saluti. Nu te ingrijora.
Bun! Notat! Pe tine dau vina dacă îmi aud vorbe după aia. :)) xoxo!
Desi eu cam retin fete si nume, uite ca mi s-a intamplat si mie ieri sa salut … o persoana pe care o confundasem :))) noroc ca tipa a fost OK si ne-am apucat sa discutam de una-alta :))
:)) uite așa îți faci prieteni noi
Stii tu cum sa procedezi pe viitor. #stiidecesaluti :) Dar daca vrei sa saluti, sa nu stai mult pe ganduri.Pentru ca iar este la moda “auzi, am ceva pe fata?”