Probabil știți, probabil nu. Există pe interneții românești de niște ani mai mulți creatori de conținut video care își filmează aventurile în trafic. Mai un accident, mai o înjurătură, mai un cadru cu o gagică, mai o discuție spumoasă cu alți partikipanți la trafic, chestii de manual.
Partea interesantă e că până acum ceva ani culesul de povești din trafic era mai mult pe principiul pescăresc, adică lăsai camera la filmat și, dacă se întâmpla ceva interesant, ungeai felia de pâine a internetul cu filmarea respectivă. Acum treaba stă un pic altfel, creatorul de conținut este parte activă din poveste. Joacă rol de justițiar în trafic, îi urmărește pe șosele și le bate în geam cu metafore și înjurături tuturor celor care greșesc cu volanul în mână.
Chestie care duce la generarea de comunități impresionante în jurul acestor creatori de conținut. Comunitați care îi adoră și îi aplaudă de pe margine, asta pentru că indivizii respectivi aproape că intră în folclor lângă Andrii Popa și Toma Alimoș. Adevărați haiduci urbani cu pistoale care scuipă înjurături spumoase.
Partea bună pentru haiducii ăștia este că au de unde să își aleagă subiecte fără număr. Asta pentru că sunt mulți cretini în trafic. Oameni frustrați, cu probleme acasă, la serviciu și la mansardă. Oameni care sunt atât de îngropați în griji și probleme încât fac tot felul de greșeli imbecile la volan care se materializează în accidente mai mult sau mai puțin grave. Sunt mulți care nu înțeleg că atunci când sunt la volan au în control o armă cu care pot omorî sau ologi oameni.
Însă cât de ok este până la urmă să fii hărțuit în trafic de un individ cu cască pe cap, care își ambalează motorul lângă geamul tău? Chiar dacă ai depășit coloana de mașini pe linia de tramvai. Chiar dacă ai trecut pe roșu. Cât de normal e să te jignească în ultimul hal în mijlocul străzii, iar apoi să pună clipul ăsta cu tine pe Internet în comunitatea lui care îi dă întotdeauna dreptate?
Înainte să luăm un caz concret pe care să îl disecăm, am rugămintea la voi să vedeți articolul ăsta ca pe o dezbatere. Nu țin partea niciunui personaj din clipul de mai jos, doar vreau să priviți cu mintea limpede situația, să nu vi se urce sângele la cap și să dați cu tastatura de pereți. Hai să încercăm să vedem situația din mai multe unghiuri.
Se dă situația de mai jos. Dați play la clip sau săriți peste el, dacă nu aveți timp, și hai să comentăm direct pe screenshot-urile pe care le-am făcut.
https://youtu.be/-xXqxAIx6hA
Bun, hai dezbatem un pic treaba. Avem următoarea situație:
- O cucoană se bagă să depășească coloana la semafor, pe contrasens, ținându-se după duba de poliție.
2. În activitatea ei nebunească trece “razant” pe lângă un nene care mergea cu căruciorul pe stradă, asta pentru că trotuarul era ocupat de mașini.
3. La semafor trece de trecerea de pietoni pentru că, deh, așa e când depășești dement coloana și oprește la vederea pietonului.
4. Pieton care nu ratează ocazia să îi zică una-alta de dulce.
5. Între timp motociclistul o depășește și la niște sute de metri mai încolo îi lasă pe niște băieți să se bage pe o străduță.
6. Cucoana noastră vine cu elan din spate și încearcă să-l depășească pe motociclistul care se pregătea să accelereze după ce făcuse un gestul finuț de mai devreme.
7. Motociclistul simte sânge în apă și accelerează, nelăsând-o să îl depășească.
8. Moment în care cucoana o ia razna și mai bagă o fisă cu depășitul pe contrasens.
9. Motociclistul profită de ocazie să adauge un strop de viralitate clipului, o ia și el pe contrasens, o depășește, îi frânează în față să o oprească, o înjură cu tot ce avea el mai bun în desagă, o urmărește câteva sute de metri încercând aceleași manevre văzute în filme, ba chiar îi deschide ușa de vreo două ori să îi ureze toate cele într-un mod cât mai intim.
10. Cucoana panicată îi dă tare înainte și în tot haosul respectiv, probabil cu ochii în oglindă după haiducul urban, intră ușor într-o mașină din fața ei care a frânat la o trecere de pietoni. Moment de satisfacție absolută pentru justițiarul pe două roți.
Acum, ziceți-mi voi, cum era dacă cucoana respectivă lovea un pieton în toată panica aia generată de urmărirea ca-n filmele de două stele pe imdb? Cât de confortabil trebuie să se simtă o femeie când un tip cu cască pe cap îi trage de ușă și o face în toate felurile în trafic?
Da, ce a făcut cucoana respectivă în trafic este cu luare repetată de permis. Clar nu trebuie să mai conducă o perioadă bună de timp, până nu-și liniștește gândurile tulburi. Însă nu cred că în cel mai proaspăt Cod Rutier scrie că la două depășiri de coloană la semafor ți se ia permisul, primești o amendă babană și că vine și un motociclist care are voie să îți deschidă ușa la mașină, să te înjure, să te pună pe internet să te înjure alte câteva mii de oameni în comentarii.
Într-un alt clip prestat de acest creator de conținut, tipul explodează cu înjurături pentru că o tipă nu i-a lăsat suficient spațiu să se bage printre benzi. Probabil că omul are o plăcere să vadă cum o iau femeile razna în trafic după ce le bați în geam și le înjuri. Deh, fiecare cu fetișul lui. Clipul are peste 2500 de like-uri.
Chiar aș vrea să știu ce părere aveți despre genul ăsta de justițiari care își permit să aibă asemenea reacții în trafic. Indivizi care vânează astfel de greșeli ca să își exteriorizeze frustrările sau doar ca să pună în scenă un show pentru vizualizări pe YouTube.
De asemenea, sunt curios dacă Poliția Română are de gând să facă ceva în direcția asta. Măcar un status amuzant pe Facebook să pună și tot e ceva.
Așadar, ce părere aveți?
14 comentarii Adaugă comentariu
Nu sunt deloc de acord cu comportamentul motociclistului deoarece exact cum ai spus și tu ii provoacă soferiței o stare de panica care impreuna cu stilul ei de condus duc la provocarea acelui accident. Consider ca face asta pentru a se da in spectacol pe YouTube, pentru ca ceea ce face el nu e nici educativ și nici util.
Păi s-o luăm așa:
Lipsește un pic de context. Este plauzibil ca nițel înainte motociclistul să o fi șicanat în trafic. Poate cucoana e nebună. N-avem de unde să știm.
Duduiul de pe motor este cel puțin cretin. Nu numai că o șicanează pe femeie și o provoacă la acțiuni mai stupide decât face deja, dar deschiderea ușii mașinii poate fi considerată agresiune. Clar are niște probleme de ajustare la realitate. Probabil a văzut filmele cu Rambo și le-a luat de documentare.
Cel mai bun lucru pe care poți să-l faci în trafic este să NU escaladezi conflictele. Deloc. De nicio formă.
Și ca un ultim comentariu, pentru care aștept înjurături, cam mare proporția de motocicliști clătinați. Parcă e un criteriu de selecție, cumva. Ca tusea și junghiul. Te mănâncă în c.r? Ești instabil mental și ușor iritabil? Ia-ți motor.
Serif,
Pot doar sa imi doresc ca baiatul de pe motocicleta sa faca cunostinta cu viata si sa sicaneze in trafic alt tip de personaje, sa il mai vedem dupa viteaz.
Video reported.
Thx
Este normal ca atunci cand unu trece pe langa tine cu viteza fiind pe 2 roti sa fii calm nu? Adica pula mea, poate cazi pentru ca te sperie un/o retardat/a care trece pe langa tine in halul asta. Tinand cont ca el pe motor nu are airbag, sau dupa mintea voastra are? Mainile, piciorele ce are? Si masina e plina de airbag-uri ca sa nu ti se intample ceva grav, consider ca reactiile lui sunt normale. Si eu as deschide usa la aia daca nu ma aud sau ma ignora, le-as deschide portiera doar ca sa-i ajut sa auda cat sunt de prosti.
Da boss, toată lumea știe că motocicliștii nu se depășesc. Sunteți așa gingași în trafic, cum depășiți voi cu 200 la oră în oraș, că nici nu trebuie să ne uităm la voi. Eu nu înțeleg cine v-a blestemat pe voi să nu vă puteți sui într-o mașină unde e răcoare, e siguranță și e muzică bună…
Hai ca am citit o gramada de pareri, punctez si eu niste lucruri. Personal, mereu am grija sa incui usile cand plec la drum si daca vad ca cineva are ceva cu mine in trafic indiferent cat e de justificat, incerc sa il “pierd” pe cat de mult posibil. Uneori chiar si opresc pe dreapta, numai sa se duca si sa ma linistesc si eu cu ocazia asta… Daca nu ma lasa in pace ma gandesc si la alte alternative, gen sunat la politie etc. Pentru ca sincer ma indoiesc ca daca si-ar fi cerut scuze tipul asta nu ar fi continuat sa o urmareasca, sa o filmeze si sa puna video-ul pe youtube. Also, nu mi se pare normal sa arate fata persoanei in video, ar trebui blurata pentru ca ea nu si-a dat acordul, la fel si numerele de inmatriculare…. really not ok dpmdv si acum ca am vazut asta nu ma simt deloc confortabil la ideea ca oricine ar putea face asta, oricand, fara un motiv anume. Nu zic ca unul sau altul au fost de vina, sunt doar niste chestii pe care nu prea le-am vazut in alte comentarii :))
Nici nu stii ce sa mai zici, clipul il vazusem pe youtube inainte sa il pui pe blog, ce e drept si motociclistul are o vina destul de mare, da nu pot spune ca si cucoana era “intreaga” daca pot sa zic asa, pe langa, pe parcursul clipului si la final cand ii da banii celui cu care a facut accident nu pare asa “ingrozita” de motociclist, daca era asa speriata putea opri la echipajul de politie pe langa care a trecut. Niciunul nu a procedat corect dupa parerea mea, cel putin daca nu era cucoana asa “viteaza” nu ii oferea content motociclistului, el in mare parte profita de fiecare ocazie pe care o prinde din ce am vazut pe canalul sau.
Eu cred ca tipa ar trebui sa mai ia niste lectii de sofat inainte sa se mai grabeasca asa pe strada, iar tipul ar trebui sa renunte sa mai faca pe justitiarul, in conditiile in care a facut aceleasi greseli ca si ea. Si el depaseste pe contrasens de la inceputul clipului si a taiat calea tramvaiului cu cea mai mare nonsalanta. Iar faptul ca a ajuns sa ii deschida usa la masina…mi se pare ca e deja caz de sunat la politie. Probabil ca daca este un baiat mai bine facut, nu avea atata tupeu.
Si, revin la rahatul pe care il spun de fiecare data cand am ocazia, de ceva timp incoace. Mi se pare ca la noi nu se mai dau amenzi in trafic, de niciun fel. Nici pentru incalcarea regulilor de circulatie, nici pentru parcare, si am ajuns sa mergem ca in vestul salbatic. Mi se pare ca semaforul deja a devenit optional si pentru masini, si pentru biciclete, prioritatea la fel, semnele de circulatie si semafoarele, abia daca se mai vad, pentru ca Firea e preocupata sa taie copacii care nu au nicio vina, dar uita sa ii igienizeze acolo unde chiar incurca.
Asa ca mi se pare ca, si in acest caz, este vina politiei. Daca ar sta cineva sa amendeze bine greselile din trafic si parcarea in locuri nepermise, treaba nu ar mai fi asa.
Prin postarea asta ii faci reclama jegului asta insalubru (ca motociclist oricum nu e). Tampul de pe motor e un tampit ce face de ras o intreaga comunitate moto. Spun asta in calitate de motociclist.
Agresivitatea, dorinta de conflict si frustrarea lui se observa de la o posta din modul cum tureaza in mod constant motorul in trafic. Filtrez si eu traficul la semafor printre masini oprite, ma bag cat am loc, daca nu am loc ma opresc (in nici un caz nu ma apuc sa turez motorul ca si cum ar fi obligat cineva sa-mi faca mie loc). I-au explicat mai multi motociclisti ca greseste, dar manat de la spte de like-urile copiilor de 14-15 ani de pe youtube el tot ii da inainte. Solutia e simpla. Cand vedeti un idiot ca-si tureaza motorul ca sa-i faceti lui loc printre masini ignorati-l. Am rugamintea sa nu ne bagati pe toti in aceeasi oala cu prostul satului asta de apare in clip. O seara faina.
O idioata, imi pare rau ca nu a dat dauna totala ca sa mearga cu autobuzul sa sa o prinda politia cu o gresala sa ramana fara carnet. Si ala a luat 200 de lei si gata, pff. Asta e un alt motiv pentru care daca trebuie sa iesi din casa tre sa dai examen. Merg zilnic in Bucuresti asa ca te inteleg si te aprob total. Cine nu e de acord, il invit sa mearga la 7 dimineata prin Bucuresti si la 6 seara. Dupa 2 saptamani iti trebuie calmante cu tine :)) Cu riscul de a ma repeta, aia e o idioata si ala care a luat banii este un idiotel mai micut.
sa ne intelegem… amandoi merita sa ramana fara carnet…
DAR
1 – tu nu esti impartial, din articolul tau se vede foarte clar ca il consiuderi pe motociclisti mai vinovat
2 – nu motociclistu o provoaca pe cucoana sa faca accident…. el era oprit cand accidentul s-a intamplat
3 – comunitatea de motociclisti NU iti da intotdeauna dreptate, dimpotriva… se vede ca habar nu ai despre ce vorbesti… pe siturile de motociclisti era luat la bascalie mai rau decat e luat aici. tocmai pentru ca noi realizam pericolele la care te expui cand faci asa ceva
4 – din articolul tau eu deduc (sper sa ma insel) ca tu ai o oarecare problema cu motociclistii in general… si nu numai tu. Stau si ma intreb care era reactia daca in locul motocicletei era o masina… sau in locul masinii era o motocicleta… pariez ca reactiile erau destu de diferite…
un om care face atatea greseli cu masina nu prea are ce cauta pe sosea…. de asemenea un om care nu-si poate stapani nervii la volan/ghidon nu are ce cauta in trafic. amandoi sunt vinovati, hai sa nu incercam sa dam mai mult vina pe unul sau pe altul
PS: depasitul masinilor stationare la semafor este legal (nerecomandat de catre politie, dar legal)
Nu e ok deloc. Într-un caz similar am sunat la poliție și am reclamat. Șoferul a fost tras pe dreapta după vreo 10 minute.
Oricum, i-am dat report pentru bullying.
Naked rider are ceva probleme la mansarda, asta e clar. Se vede in aproape toate filmarile lui. Femeia aia era cu ceva la cap in momentele alea, e clar. Insa si asta a facut-o si mai rau. A speriat-o cat se poate.
Ma enevrveaza la el cum vrea musai sa se bage in fata, intre benzi, ambaland motorul, caci MUSAI sa i se faca loc.
Iar cu injuraturile… si eu ii injur pe ceilalti tampiti din trafic, insa nu ma apuc sa ma iau la bataie cu ei. STM asta n-a luat bataie destula cand era mic.
Oricare dintre ei ar fi putut sa opreasca la primul echipaj de politie (min 02:23) si sa anunte: ea ca este hartuita in trafic, el ca “era sa fie omorat”. Cum era de asteptat, fiecare era preocupat sa isi faca dreptate si sa-si verse frustrarile. Nu sunt de acord nici cu “rage activated”, dar nici soferita nu pare timorata atunci cand raspunde. Chiar da geamul jos sa se faca auzita. :)