Finala Europa League văzută din galeria lui Athletic Bilbao

Așa cum am pășit eu, aseară, pentru prima oară pe National Arena, așa a pășit și România în cercul țărilor care au organizat o finală UEFA.

Am avut ocazia să stau la peluză, în galeria celor de la Athletic Club Bilbao, o galerie care chiar dacă nu a apucat să strige “Goool” în finală, a făcut cu pasiunea latină de rigoare o atmosferă frumoasă, asta și în condițiile în care suporterii s-au luptat toată ziua cu vaporii de alcool prin Centrul Vechi.

De acolo, de la primul nivel al galeriei basce, am remarcat și învățat câteva lucruri:

• Suporterilor lui Athletic Bilbao (bascilor) nu le place să li se zică spanioli: au urlat toată noaptea “españoles, hijos de putas!” (spanioli, copii de curve). O declarație de independență de un pur rasism. În replică, galeria celor de la Atletico Madrid au avut o coregrafie care a combinat mândria de a fi spaniol cu cea de a fi fan Atletico Madrid.

• Regulile stricte de pe National Arena pot fi încălcate pe jumătate – de această dată, suporterilor le-a fost permis să fumeze în incinta stadionului, dar nu și în tribune. Cum era zărit puțin fum, pompierii și stewarzii de la BGS veneau și avertizau suporterul cu pricina.

• Suporterii lui Athletic Bilbao au acceptat înfrângerea și au ales să se bucure de faptul că au ajuns până la București, în Finală. Și-au făcut poze, au cântat, și-au aplaudat jucătorii care au făcut această mult visată finală posibilă.

• Organizatorii și-au adus aminte de perioada în care erau pioneri și făceau manifestații pe fostul stadion 23 August, actuala Arenă Națională, pentru “Cel Mai Iubit Fiu al Patriei” și au zis să le arate europenilor cum stă treaba cu o mișcare profesionistă a cartoanelor, stegulețelor și cearșafurilor pictate. Totuși, trebuie să recunosc că spectacolul a fost frumos:

• Mi-a plăcut să văd suporteri basci de toate vârstele: de la bătrânelul care era, probabil, posesorul celui mai vechi tricou al Athletico Club (atent supravegheat de soția ce își vopsise un obraz în alb-roșu), la adolescentul care a venit cu tatăl lui (un tip elegant, impunător, probabil plin de bani) pentru a petrece timp împreună, cum nu au mai făcut de mult timp.

• Am văzut și câțiva suporteri ai lui Dinamo, liniștiți în aparență, dar cu flacăra scandalului arzând în privire și în țigara fumată ușor nervos. Probabil se mirau de ce spaniolii nu s-au luat la bătaie cu BGS-ul încă.

• ProTv-ul și-a băgat oamenii la înaintare iar George Vintilă a fost crainicul român al Arenei Naționale. Tipul a dat o bâlbă de proporții considerabile când a confundat Atletico Madrid cu Athletic Club Bilbao.

• La ieșirea din stadion erau foarte mulți colecționari de bilete. Înarmați cu pancarte în română, engleză și spaniolă te rugau să le dai lor biletul în loc să îl arunci.

Această finală de Europa League care s-a jucat în București a însemnat un pas mare către normalitate.  Chiar dacă nu s-a putut bea bere cu alcool pe stadion cum se bea pe Wembley, chiar dacă la bufet vânzătoarea s-a trezit că nu mai are bani mărunți să dea rest și le zicea clienților: dacă nu îmi dai bani mici, nu am cu să-ți dau rest, chiar și așa, ne apropiem de normal.

Am avut nevoie de fix 10 minute, de la locul în care am parcat mașina, să ajung pe stadion, asta după ce am trecut prin două filtre super rapid. Am văzut un spectacol fotbalistic rar, am mâncat un Hot-Dog la supra-preț și am plecat acasă liniștit. Da, România pare a fi pe drumul cel bun.

În final.. vă recomand să citiți două articole despre acest meci, articole care mi-au plăcut foarte mult: Cu ce-am rămas după finala de la București de Mihai Mateaș  și Lacrimi de Carmen Albișteanu.

Câteva poze:

[nggallery id=65]

Și-o aroganță fină:

Dacă vrei să fii la curent cu articolele care-mi ies din mână, apasă aici.