Acum două săptămâni am ajuns pentru prima oară la Berlin și am experimentat în premieră un festival de muzică în afara țării, și anume Lollapalooza.
Aventura noastră la Lollapalooza a început undeva prin luna iulie, când cei de la eSky.ro ne-au propus să mergem la Berlin pentru acest festival. În momentul în care am văzut line-up-ul, unde cap de afiș era The Weeknd, am zis: “Hell yeah, we’re going!”. Mai ales că în urmă cu un an ratasem turneul lui din Europa.
Pentru că festivalul ținea două zile, dar mai ales pentru că niciunul dintre noi nu mai fusese la Berlin, ne-am propus să stăm măcar încă două zile în plus, ca să apucăm să vedem și o bucățică din oraș. Este păcat să nu le îmbini pe cele două. Zis și făcut, așa că am intrat frumușel pe eSky.ro la secțiunea “Zbor + Hotel”, care îți oferă un pachet complet de servicii de zbor + hotel și am început căutarea celui mai potrivit pachet pentru noi, iar pentru vacanțe mai ample, găsiți pe acolo și asigurări de călătorie, puteți închiria și mașini. Ce ni s-a părut interesant a fost faptul că pe lângă filtrele clasice, gen număr de stele/poziționare hotel, preț, facilități etc, există o filtrare în funcție de ratingul Tripadvisor, lucru care pe noi ne-a ajutat foarte tare în alegerea hotelului. Am avut acces super rapid la reviews și poze reale fix în platforma celor de la eSky.ro, fără a mai fi nevoie de a deschide altă pagină de web.
Am făcut mai jos o simulare pentru niște date din viitor, pentru un produs zbor + hotel, București- Berlin, ca să vedeți cum arată platforma și cât de friendly și la îndemână este totul. :)
Primul pas a fost să alegem hotelul și aici am avut de ales dintr-o multitudine de variante, într-un final optând pentru Hotel Nikolai Residence, situat în centru, cotat cu 3 stele și care a fost cel puțin minunat, având unul dintre cele mai bune paturi în care am dormit vreodată. Voiam să plec cu salteaua acasă!
După alegerea hotelului, a urmat pasul 2, în care am ales zborul, și aici, la fel ca și la hotel, am avut de unde alege. Pentru că ne doream să profităm la maximum de timpul petrecut la Berlin, am mers pe varianta unui zbor cu plecare de dimineață si retur seara.
După parcurgerea celor doi pași, a urmat completarea datelor personale și plata care se face direct în platformă, la eSky.ro, fără a te mai redirecționa către website-urile sau furnizorii de bază ai serviciilor. Ce am observat noi este că pachetele zbor + hotel de la eSky.ro, cel puțin în cazul nostru, au fost mai avantajoase decât dacă am fi achiziționat separat biletele de avion + cazarea, și în plus am avut garanția că în cazul anulării zborului sau a vreunei încurcături la hotel, suntem la un telefon distanță de consultanții lor, care rezolvă situațiile neprevăzute. Am vorbit și cu ei: serviciul zbor + hotel vine cu economisiri de până la 30% comparabil cu situația în care ți-ai achiziționa separat cele două servicii.
Costul pentru întreg pachetul de 3 nopți + transport pentru 2 persoane a fost de 1000 euro, mai ales că am făcut mișcarea destul de aproape de festival și oricum, când este festival, toate-s mai scumpe. La acestea s-au adăugat biletele de festival care au fost 139 euro/persoană și restul cheltuielilor pe care le-am avut prin Berlin.
Despre Berlin auzisem foarte multe și plecasem deja cu niște super așteptări, care nu ne-au fost absolut deloc înșelate. De la primul pas pe care l-am făcut, Berlinul ne-a cucerit iremediabil, chiar dacă la tot pasul orașul e în continuă construcție cu o grămadă de macarale peste tot, dar care nu te deranjează cu nimic, ba chiar dau bine în poze. Oricum, prima impresie pe care ne-a lăsat-o orașul a fost aceea de spațiu aerisit.
În prima zi ne-am propus să luăm vibe-ul orașului, așa că am luat la pas zona de magazine, restaurante, baruri și cafenele. Am intrat în tot felul de magazine, de la cele cu branduri cunoscute, până la second hand-uri cu haine foarte mișto, dar pentru că nu eram neapărat setați pe shopping, nu ne-am luat mare lucru. Mă rog, și-a luat Ioneasca o pereche de Adidas Falcon parcă din altă galaxie. 😍
Apusul l-am văzut din turnul de televiziune, cea mai înaltă clădire din Germania și a patra din Europa, cu înălțime de 368 de metri, care îți oferă o perspectivă 360 de grade asupra orașului, iar culorile de pe cer au fost spectaculoase.
Seara am încheiat-o cu o recenzie pe bază de săshici la Burgermeister, unul dintre cele mai hot locuri de street food din Berlin. Loc unde am așteptat o oră ca să mâncăm unul dintre cei mai buni burgeri pe care i-am testat vreodată. Dacă aveți drum prin Berlin și sunteți fani burgeri, trebuie neapărat să îi încercați.
Ziua 2 de Berlin a început pe super hype, știind că în câteva ore urma să ajungem la Lollapalooza și să îl vedem, în sfârșit, pe monșer The Weeknd, dar până la concert am luat orașul la pas și am vizitat poarta Brandenburg și Gradina Zoologică.
A venit și momentul mult așteptat și am ajuns la festival unde prima parte cu check-in-ul și intrarea în posesia brățării a durat cca. 1 minut. Chiar ne-am mirat cât de repede a mers, însă imediat ce am intrat în festival ne-au lovit mega-cozile de peste tot: mâncare, băutură și la intrarea pe stadion, care funcționa ca a treia scenă. Am avut noroc că mâncasem fix înainte să ajungem, că altfel cozile erau de minimum o oră la orice fel de mâncare. Ne-am luat doar ceva de băut și am căutat cel mai bun punct din care îl puteam vedea pe The Weeknd. Ca fun fact, barmanul care ne-a servit pe noi nu știa cum se face o Cuba Libre și s-a uitat pe rețetă înainte să prepare băutura. Oricum, a uitat complet de lime și de gheață. Două săshici cu indulgență.😀
Concertul The Weeknd a fost unul dintre cele mai tari la care am fost vreodată. Atmosfera, vibe-ul și felul în care a interacționat cu publicul au fost de manual. Și da, omul cântă în concert fix ca pe CD/Deezer/YouTube etc. 😀
Prima parte din ziua 3 am petrecut-o vizitând Domul din Berlin și muzeul DDR. Apropo de muzeu, este impresionant și vă sfătuiesc să ajungeți neapărat acolo. Asta pentru că este interactiv și prezintă viața oamenilor din RDG – fosta Republică Democrată Germană, acoperind subiecte ca economia, locurile de muncă, educația, familia, timpul liber, partidul, statul, construcțiile și multe altele. Clar de văzut. Cinci săshici. 😀
Am reușit să ajungem și la Checkpoint Charlie, simbolul Războiului Rece și punctul de frontieră dintre Berlinul controlat de americani și cel de ruși, care astăzi este doar un loc unde turiștii merg și își fac poze. Fix lângă este și muzeul cu același nume, pe care însă nu am reușit să îl vizităm pentru că trebuia să ajungem la Lollapalooza unde urma să îi vedem pe cei de la Imagine Dragons. Clar când revenim în Berlin, ăsta va fi unul dintre primele locuri pe care le vom vizita.
Concertul a fost mișto, într-un cadru de poză parcă rupt din poveste, fix la apus cu oamenii din public care fredonau versurile fiecărei piese. Am încercat să intrăm și la Kygo, însă pentru a doua zi consecutiv nu am reușit să intrăm pe stadion. Din păcate, stadionul avea dat în folosință pentru festival doar partea de gazon, tribunele fiind închise 😔, așa că am mai dat o tură de festival cât să acoperim toate zonele și am plecat în centru unde am ajuns într-un bar berlinez cu o vechime de 20 de ani, Franke.
Am făcut și un tur al orașului cu vaporașul pe Spree, unde ghidul (foarte simpatic și amabil) ne-a povestit despre istoria clădirilor care se află de-a lungul râului. A fost prima chestie relaxantă după 3 zile în care am fost non-stop pe fugă. Ultima oprire a fost la Burgemeister, unde pe timp de zi timpul de așteptare e ceva mai mic, iar burgerii sunt la fel de delicioși.
Ca o concluzie, conceptul campaniei eSky.ro de anul acesta, #TravelWhereTheMusicTakesYou, este unul pe care noi l-am îmbrățișat și pe care vrem să îl aplicăm de acum înainte: ne-am propus să urmărim artiștii care ne plac și să legăm experiența concertului cu cea a unui city break în orașul respectiv. Variante avem. Să vedeți câte festivaluri blano găsiți, dacă intrați pe hashtag-ul de mai sus.
Berlin-boss, a fost o plăcere și ne vedem curând! Mai avem ceva muzee de vizitat, burgerași de testat și shopping de făcut!