Despre fumatul în baruri și restaurante

Noi, românii, mereu ne-am uitat cu poftă la Occident și am căutat să ne sincronizăm cu el. Am vrut hamburgerii și aripile lor picante, am vrut mașinile lor, hainele, coafurile, alcoolul, filmele, drogurile, muzica și hipermarketurile.

I-am pus ceața pe ochi lui Ceaușescu, am dat jos un regim și într-un final le-am adus.

Acum vrem să avem autostrăzi ca ei, vrem spitalele și serviciile pe care le au ei. Vrem politicieni ca ai lor, care să fure cu bun-simț. Vrem trenuri ca ale lor, care ajung fix când scrie pe bilete că ajung.

Ne străduim să o rezolvăm și pe asta. DNA-ul aliniază frumos clasa politică și o distribuie prin celule. Ne-am tras președinte cu nume Occidental. Suntem pe drumul cel bun.

Însă tot noi, românii, suntem și niște ființe aparte, cu un ochi fin care știe foarte bine ce merită luat din Occident și ce nu. Poate sunt ăia deștepți cu legile lor și viața aia bună, dar o mai dau și de gard. De exemplu la faza cu fumatul interzis în baruri, restaurante și cluburi.

Vai de capul lor, cum au renunțat ei la libertatea lor. La libertatea de a nu se vedea bine ochi în ochi, de a mirosi ca un fochist de locomotivă cu aburi când ajung acasă și trebuie să se spele cu peria de sârmă ca să iasă mirosul ăla din corp și suflet. Cum au renunțat ei la libertatea de a nu mai simți gustul și mirosul mâncării sau la a tuși din sfert în sfert de oră după ce îți suflă unul fum în fățău.

Proști de put occidentalii la faza asta. Mă rog, metaforic. Că nu put chiar așa de rău când ajung dimineața acasă după o noapte de petrecut prin localuri. Înțelegeți voi ideea.