Ne hotărâm și noi ce vrem?

Susținem tare și apăsat în statusuri pe Facebook că vrem o Românie pusă pe șine, o Românie care să ajungă în sfârșit, după o întârziere de douăzeci și șase de ani, în gara în care sunt trase la peron toate țările bune.

Am făcut un prim pas prin alegerea unui președinte care ne-a inspirat rigoarea nemțească și care ne-a transmis din start că mai bine pierde lupta pentru președinție decât să se coboare în mocirla bălăcărelilor specifice politicului românesc.

Poate sunt pueril de încântat, dar ne aflăm în plin proces de schimbare:

DNA-ul are armată de procurori imuni la șpăgi și sfori trase, care fac transferuri “palate de marmură ⇒ celule de 4/4” pe bandă rulantă, iar garda veche de “băieți deștepți” tresare la fiecare bătut în ușă.

ANAF-ul a plasat strategic în piață batalioane de inspectori care închid și amendează, cu legea-n mână, orice business care nu redirecționează la suprafața impozabilă toate pârâurile/râurile/fluviile de bani în care se scaldă.

Chiar și așa, inspectorii ANAF au fost atacați cu pietre ieri în Vamă de către populație și li s-au pus sub ștergătoarele de la mașină bonuri fiscale și mai multe bancnote de un leu. Luăm la mișto orice mișcare spre normalitate.

Eu încă nu pot să trec peste reacțiile de după arestarea lui Gigi Becali, când România s-a împărțit în două, iar jumătatea mai puțin dotată susținea că Becali nu trebuie să intre la pușcărie pentru că dă bani la săraci și pentru că Steaua e unde e datorită lui. Oamenii chiar erau dispuși să șteargă cu buretele o țeapă de câteva zeci de milioane de euro.

Așadar, stau și mă întreb: Până la urmă ce vrem?

Haiduceală sau o țară țiplă și trasă la peronul despre care vorbeam la începutul articolului?