Ieri am lansat pe Facebook și pe Instagram o provocare cinstită către distinșii membri ai #IONESQUAD-ului: să îmi zică ce înseamnă pentru ei bucuria lucrurilor simple.
Am primit peste 100 de mesaje cel puțin bestiale (le vedeți pe profilul meu de Instagram la Highlights “Lucruri Simple”).
Majoritatea mesajelor gravitau în jurul momentelor petrecute alături de familie și de prieteni, unele chiar și alături de camarazii blănoso-necuvântători.
Ce mi-a plăcut foarte tare a fost faptul că printre mesajele respective se regăsea sporadic vlogul meu și magicul cuvânt “burgăraș”. O potriveală cel puțin astronomică. Asta pentru că astăzi începe Burger Fest, un festival de trei zile care ne va încânta papilele gustative.
Burger Fest este genul de festival unde vii elegant cu prietenii și familia, te bucuri de mâncărică bună, muzică de manual și iarbă vede numai bună de tolănit pe dânsa. Cum ar veni, ecosistemul perfect să generezi momente d-alea simple care îți pun un zâmbet gras pe față.
În toată povestea o să joace și Lidl un rol important. A pregătit în cadrul festivalului patru zone speciale pe gustul tuturor vârstelor prezente la fața locului:
1. Fresh Bar powered by Piața Lidl – cu smoothie-uri pregătite din legume și fructe proaspete. Am experimentat minunăția asta anul trecut la Electric Castle și i-am fost client zilnic pe toată durata festivalului.
2. Dumbrava Lidl – o zonă dedicată pentru copii și părinți care are un spațiu de joacă și multe activități. Pe copii vor sta cu ochii cei de la Asociația Ajungem Mari care vor organiza tot felul de jocuri creative. Cum ziceam, ecosistemul perfect pentru momentele alea de manual.
3. Totul pentru bebe – un truck gândit pentru mămici și bebeluși care va avea chiar și spații pentru alăptat și schimbat scutece. E prima oară când aud că va exista un astfel de spațiu în cadrul unui festival.
4. Punct de reciclare, unde participanții pot aduce ambalajele și peturile. Aici se vor oferi și premii pentru cei care reciclează.
Ca să fie treaba treabă, vor pune la dispoziția participanților la festival și o stație de spălat pe mâini, separată de zona toaletelor. E bine să fii curat pe mâini înainte și după interacțiunea cu burgărașii prezenți la festival. :)
Așteptările mele pentru Burger Fest-ul de anul ăsta sunt relativ simple:
– vreau să testez bugărașii premianți
– vreau să fac niște vloguri cinstite de la fața locului
– vreau să testez barul cu smothie-uri
– sunt tentat să îmi încerc norocul la partea cu reciclatul :) #partikip
– vreau să nu mă fac de râs la meciul de baschet programat pentru duminică
O să vă zic pe vlog mai multe detalii despre asta. Poate veniți să-mi faceți galerie. :)
Apropo, dacă mă vedeți pe zonă, nu vă sfiiți să mă abordați și să îmi recomandați ce burgărași să încerc. M-ar ajuta să-mi ziceți în comentarii dacă veți fi pe zonă, să știu câte recomandări voi primi ca să îmi iau buzunarul ăla bun la mine. :))