Închide

Ce vrei să cauți?

La un spectacol de Stand Up Comedy românesc

În weekend am fost la Stand-Up Comedy pentru prima oară în cei 25 de ani de activitate existenţială pe Pământ.

 

Înainte să ajung la locul cu pricina  aveam în minte un show de stand up comedy precum cele din micile pastile pe care le vedeam la începutul şi sfârşitul arhi-cunoscutului serial Seinfeld, show-urile pe care le presta Chris Rock în vremurile bune sau filmuleţele de pe YouTube cu prestaţiile lui Teo din Cafe Deko. Faze la care râdeam şi voi râde întotdeauna cu poftă.


Ei bine, aveam o imagine greşită în cap, asta pentru că prestatorul de stand up comedy românesc nu face aşa!

 

Începe show-ul printr-o glumă despre chelia şi ochelarii spectatorului de la cea mai apropiată  masă de el.

Continuă cu o auto-ironie fină, ca să nu se simtă prea prost tipul cu chelie şi “patru ochi”.

Apoi se leagă de cuplurile de pe la mese, intrând cu o precizie de psiholog în vieţile lor sexuale (normale, orale sau anale).

 

Trebuie să fiu sincer şi să recunosc că din perspectiva celui despre care nu s-au făcut glume, tot spectacolul era destul de haios.

Dar dacă stai puţin şi intri în pielea tipului şi tipei care au o relaţie de 4 luni, iar omu’ cu microfonul face mişto de ei când explică întregii săli cum băiatul îi împinge fetei capul spre organ, iar ea de la atâta împotrivire face muşchi la ceafă, nu ţi se mai pare la fel de amuzant. Evident tipul aplaudă frenetic şi îl aprobă pe comediant prin ridicarea degetul mare în aer, asta în timp ce ea stă stânjenită undeva într-un colţ al scaunului.

 

Merită menţionat faptul că la începutul spectacolului cei doi se ţineau de mână, finuţ pe sub masă, iar la încheierea miştoului între scaunele celor doi era o distanţă de doi metri…

 

Aşadar, dragii mei, dacă vă treziţi vreodată “luaţi la ochi” în timpul unui spectacol de stand up comedy trebuie să ştiţi că aveţi următoarele variante:

 

a) Vă ridicaţi şi părăsiţi cât mai repede sala, asta pentru că glumele vor creşte în intensitate.


b) Staţi şi răbdaţi de dragul artei şi prietenilor, care râd cu bale la auzul glumelor despre voi.


c) Staţi şi râdeţi şi voi la glume, încercând să daţi impresia ca nu vă jignesc deloc, cu toate că aveţi curul umed de nervi.


d) Vă ridicaţi în picioare şi îl spânzuraţi cu ajutorul microfonului pe “glumeţul serii”. (Ceea ce vă recomand să faceţi)

 

Nu o să zic numele prestatorului în microfon pentru că nu are rost să îi fac publicitate, asta pentru că din câte am înţeles.. AŞA ARATĂ MAJORITATEA show-urilor de stand-up comedy de pe la noi…

 

Voi aţi fost la Stand-Up Comedy până acum?

Dacă da, spuneţi-mi unde, când şi dacă v-a plăcut..

 

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

8 comentarii Adaugă comentariu

  1. Hai ca ai ras :P Numai tu si Marius l-ati fi ucis cu mircofonul pe bietul om :P Hai sa recomand ceva mai bun : Russel Peters,asta ca sa-mi spal constiinta ca te-am tarat la un stand up naspa :P

    • #2 Comentariu nou

      Pentru pervesul şi miştocarul din mine a fost haios! Dar pentru Paul aka labagiul şi cele două cupluri, despre a căror viaţă sexuală s-a discutat în detaliu, nu ştiu cât de haios a fost… :))

    • Hai lasa ca au trait amandoi :P

  2. Stii care-i faza…ca la ghicitoare…50%-50%…ca erau sau nu ei…sigur erau altii…Tot ce conteaza e sa nu incepi sa-i dai apa la moara…

    • #5 Comentariu nou

      @Sorin, cel mai şi cel mai bine e să îi îndeşi microfonul în cur, oricum curu’ va zice glume mai bune ca gura! :)

  3. #6 Comentariu nou

    Pe HBO am vazut o emisiune de genul ala Stand-up Cafe dar nu se luau de spectatori,insa la o emsiune de pe Antena 1 era invitat un altul de la Stand-up Comedy parca si ala chiar facea glume pe seama unora din sala,nu prea a avut umor…

  4. #8 Comentariu nou

    @Mariciu : Aveau,bine nu in toate episoadele,dar aveau ;)

Adaugă comentariu