La începutul anului aflat în plină desfășurare m-am mutat cu șefa inimii în cuibul ionescian. După un îndelung proces de găsit o zonă care să ne coafeze din punct de vedere al distanței față de job și alte activități bloggăristico-petrecărețe, am stabilit că zona Dorobanți – Ștefan Cel Mare este ce avem nevoie.
Așa că managerul de proiect, Ioneasca, a luat la mouse Internetul până a găsit apartamentul perfect din mai multe puncte de vedere: zonă, chirie, utilități, mobilare, proprietar mișto. Ne-am găsit locul perfect într-o seară de ianuarie, când am trecut pragul viitorului cuib în calitate de potențiali chiriași veniți să vadă produsul. Am analizat aproape tot, ne-a plăcut și am bătut palma pe loc.
Singura chestie pe care nu am verificat-o în seara aia și pe care nu am luat-o deloc în calcul a fost fix partea cu lumina marelui “bec” de pe cer. Fiind seară, o secundă nu ne-a trecut prin cap să ne uităm pe geam, să vedem blocul care trona la câțiva metri de fereastra noastră și care dă o atmosferă de 5 dimineața în orice moment al zilei.
Cel mai probabil am fi bătut palma oricum, dar măcar știam la ce să ne așteptăm. :)
Cum abordezi un apartament în care cu luminile stinse te simți pe timp de zi de parcă urmează să auzi cocoșul cântând și să vrei să arunci cu ceva după el, pentru că știi că mai ai vreo trei ore de dormit până să pleci la birou?
Simplu. Îți iei multe lămpi și stai cât mai puțin în casă pe timp de zi liberă. Îți faci de drum ca să ai de unde să-ți colectezi Sfânta Vitamină D. Altfel o să stai în pat toată ziua și o să dormi până o să ți se umfle fața ca după o bătaie cu Mike Tyson. #PeBune, de la lipsa de lumină e posibil să rămâi și fără urechi. :P
Cu alte cuvinte, cuibul ionescian este ideal pentru zona bună și toate celelalte avantaje enumerate mai sus, dar îți cam face vânt să ieși la plimbare, ceea ce nu e neapărat un lucru rău dacă nu ești blogger și mai trebuie să stai în casă la prestat texte precum cel de față.
La cum mă cunosc pe mine, având în vedere că sunt unul dintre oamenii din categoria celor care își fac magazin de bomboane pentru că nu au avut dulciuri când erau mici, cel mai probabil următorul cuib ionescian va în stilul piramidei de la Luvru.
Apropo de piramida de la Luvru, sticla care îi dă formă este Saint-Gobaine și este produsă de SGG, cel mai mare producător de vitraje pentru ferestre din lume, care m-a invitat să scriu acest articol despre importanța luminii naturale în viața mea de zi cu zi.
Motivul pentru care m-a invitat să abordez acest subiect este că SGG are un produs deosebit pe piața sticlei pentru ferestre. Produs despre care ar trebui să audă cât mai multă lume. Numele produsului este SGG PLANISTAR SUN și este o sticlă care permite pătrunderea din abundență a luminii naturale în locuință (asta, desigur, când în fața ferestrei tale nu este trântit un bloc), dar care are în același timp și alte avantaje precum:
- păstrează căldura din încăpere
- limitează supraîncălzirea spațiului interior când soarele bate puternic
- oferă un confort vizual datorită limitării trecerii energie solare
- are transparență maximă, astfel permite o iluminare mai bună a spațiului interior
Pe scurt, dacă aduni toate avantajele de mai sus o să îți dea o economie de energie prin reducerea costurilor de răcire, încălzire și iluminare. :)
Mi se pare interesant de menționat că tăticul acestui produs, SGG, are o istorie de 351 de ani și că sticla Saint-Gobain “îmbracă” multe clădiri din lume, printre care sediul BMW din Munchen și Opera din Beijing, dar și clădiri din România, cum ar fi Petrom City și magazinul Cocor.
Vitrajele Saint-Gobain Glass pot fi achiziționate de la showroom-uri de ferestre partenere Saint-Gobain Glass. Sper să ajung și eu în viitorul apropiat într-un astfel de showroom în procesul de construire al “piramidei” despre scriam mai sus, în articol.
Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!
