Închide

Ce vrei să cauți?

Loteria frizeriei

De fiecare dată când vreau să mă tund iar graba nu îmi permite să stau la coadă, mă risc și merg la altă frizerie din cartier. Un spațiu la fel de bine luminat, cu angajați la fel de bine uniformizați și cu niște coafeze o idee mai frumoase, care mai trec și prin frizerie din când în când. Dar cine merge la frizerie pentru lumini, tricouri branduite și coafeze frumoase care se plimbă de colo-colo?

 

Dacă la frizeria mea preferată am două șanse din două posibile să mă tund bine, la frizeria de urgență am o șansă din trei. Asta pentru că pe ambele ture sunt două frizerițe care tund mai bine o oaie decât un om și doar una care te bibilește până la cel mai mic detaliu.

 

Problema este că mă tund rar la frizeria de urgență și chiar nu reușesc să îi țin minte fața respectivei frizerițe. Astfel, ajung să am de ales între cele trei frizerițe ca la emisiunile alea ale lui Dan Negru cu cele trei porți în spatele cărora se află fie un aparat de bucătărie, fie o bicicletă, fie un autoturism.

 

Și uite așa am repetat eu povestea asta vinerea trecută. Am intrat în frizeria de urgență, unde toate scaunele erau libere, toate frizerițele se uitau pasional la ciuful meu iar eu eram persoana care trebuia să aleagă.

 

Cu un talent de mentalist tânăr am analizat situația:

 

prima frizeriță era o tipă la vreo 40 de ani, blondă, oleacă speriată de bombe, care a părut înspăimântată de individul de 1.81 (1.86 cu păr) din ușă. Am zis pas.

 

a doua frizeriță era o cucuoană la 60 de ani, kilogramele erau dublu vârstei, chipul era de un sictir total, iar faptul că era tolănită pe scaunele de așteptare m-a făcut să zic pas.

 

a treia frizeriță era o doamnă sănătoasă la vreo 50 de ani, chiar dacă avea ceva gabarit era genul ăla de persoană solidă cu carnea tare și roșie-n obraji. Avea siguranța unui doctor chirurg și privirea unui vânzător din Obor (genul ăla de om care te ghicește imediat și știe ce vrei să cumperi: “Săpun lichid, nu?”.

 

Am ales-o pe ea și i-am zis să mă tundă scurt în părți și să îmi lase mai mare parul sus. Continuarea o știu cei care m-au văzut la J&B Party sau la RoBlogFest. Cucoana s-a lăsat luată de val și m-a tuns de dracii foarfecei m-au luat. Sec.

 

De ce am scris articolul ăsta?

 

Ca să îl citesc ori de câte ori vreau să mă tund la frizeria de urgență. Scaunul nr. 3 este scos din schemă. Cred că o să merg pe mâna “speriatei de bombe” data viitoare. :)

 

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. eu de cand sunt mic ma tund la aceeasi frizerie.. si sincer tot timpul am fost multumit.

  2. #2 Comentariu nou

    Hai ca te tund eu ma. Sa traiasca, la multi ani! :))

Adaugă comentariu