Închide

Ce vrei să cauți?

5 lucruri interesante despre Mad Men

Acum, că tot s-a încheiat sezonul cinci, au început să apară pe net tot felul lucruri despre serialul Mad Men. Deși în articolul de unde am împrumutat informațiile de mai jos erau 25 de chestii, eu le-am selectat pe alea care mi s-au părut mai interesante.

 

 

 

 

1. Toate țigările pe care le fumează, ca șerpii, actorii sunt, de fapt, fake-uri. Asta pentru că legile statului California interzic fumatul în spațiul de lucrul. Astfel, actorii au fost nevoiți să fumeze niște “țigări herbal”.

 


 

2. Din cei nouă scriitori care își bat capul cu scenariul serialului, șapte sunt femei. Asta explică de ce Don Harper este un gagiu atât de galant, dar nu explică sângele rece cu care scenaristele au scris toate scenele misogine ale serialului.

 

 

3. Ceața toxică (Smog) care apare, într-unul dintre episoade (Dark Shadows), pe cerul New York-ului are rădăcini în realitate. În anii în care au avut loc, în New York, aceste fenomene create accidental de mâna omului (1953, 1963, 1966) au fost înregistrate între 160 și 260 de decese.

 

 

4. Serialul a fost propus, inițial, într-un pitch organizat de cei de la HBO, care l-au și refuzat. (via Economist)

 

 

5. Piesa pe care i-o cântă Megan lui Don Draper, în cadrul petrecerii surpriză din episodul 1 al sezonului 5, a fost promovată în afara serialului, ajungând chiar și pe locul 1 în topurile canadiene. Asta, evident, cântată de actrița care o interpretează pe Megan, Jessica Paré.

 

Sursă informații: BuzzFeed.com

 

Dacă vrei să fii la curent cu articolele care-mi ies din minte și mână, apasă aici.

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

4 comentarii Adaugă comentariu

  1. O chestie foarte mişto, pe care n-a acoperit-o BuzzFeed, este faptul că scena de deschidere din primul episod al sezonului, în care publicitarii de la Young & Rubicam aruncă cu pungi de apă în persoanele de culoare care protestează pe stradă, a fost catalogată de criticii de film drept exagerată şi oarecum stângace.

    Cu toate astea, scena s-a petrecut în realitatea, într-un mod aproape identic, şi a fost prezentată pe prima pagină a revistei “The Times” din 28 mai 1966, după cum a arătat New York Times aici: http://cityroom.blogs.nytimes.com/2018/03/28/on-mad-men-an-opening-scene-straight-from-page-1/?src=tp

    Uneori, realitatea e mai puţin versosimilă decât ficţiunea.

    • #2 Comentariu nou

      @Cristi: Cât de tare! Mi-a rămas lipită de minte faza aia! Mulțumesc!

  2. M-ai facut curios, se gaseste pe internet si subtritare pentru episoadele acestui serial?

Adaugă comentariu