Mai țineți minte? #1

Încep o serie de articole care o să-mi aducă faimă și renume ( :)) pentru că știu că tuturor vă place să consumați din când în când o doză de nostalgie pură. Așadar, declar oficial lansată seria “Mai țineți minte?“.

Prin anii ’90-2000 erau la modă prin barurile și terasele bucureștene acei vânzători ambulanți care pretindeau că sunt surdo-muți. Veneau și îți puneau pe masă într-o tăcere deplină (duuhh!!) tot felul de chestii kitchoase, de la maimuțoi breloc la iconiție și lanterne de buzunar.

Cum la majoritatea meselor din terase și baruri se află cel puțin un funny guy, ăla de întreține atomosfera cu glume de tot felul în timp ce prietena îi dă ghionturi pe sub masă, glumețul se trezea și îi punea tot felul de întrebări silențiosului vânzător ambulant care, conform instructajului strict de la înteprinderea de vânzători ambulanți surdo-muți, nu avea voie să interacționeze în vreun fel cu potențialii clienți.

Toată schema avea două acte (cu unul mai puțin decât creditul de la BCR) și se termina în general cu o singură tranzacție: prietena funny guy-ului care își lua un breloc de pluș ca să spele, cât de cât, rușinea glumelor proaste făcute de prietenul ei ghiontit.

Curiozitatea mea teribilă, motivul principal pentru care am scris acest articol, este dacă voi ați mai dat prin baruri și terase peste aceste fantome ale trecutului anteprenorial românesc? Întreb asta pentru că, șoc, chiar ieri am dat peste un astfel de vânzător (nu, nu eram eu funny guy-ul!) și am rămas surprins să văd că lumea încă mai este interesată să facă o tranzacție și-o faptă bună de pe scaunul confortabil al terasei.